Clasament WTA, 13 iulie 2026: Linda Noskova intră în TOP 10 mondial, după ce a câştigat Wimbledon 2026
Reprezentanţii WTA au dat publicităţii, luni, 13 iulie 2026, noul clasament al celor mai bune jucătoare de tenis ale lumii, iar cifrele arată că Linda Noskova, din Cehia, este una dintre performerele săptămânii, după ce a câştigat Wimbledon 2026.
Sâmbătă, Noskova, favorită 9, s-a impus în finala jucată împotriva compatrioatei sale, Karolina Muchova, favorită 10, scor 6-2, 5-7, 6-3. Luni, Noskova a urcat nu mai puţin de cinci poziţii în topul celor mai bune jucătoare de tenis ale lumii, cehoaica ajungând pe locul 7 mondial, cu 5.119 puncte.
Noskova se menţine în spatele Karolinei Muchova, sportivă care, deşi a pierdut finala, a urcat trei poziţii în clasamentul mondial, ajungând pe locul 6 WTA, cu 5.168 puncte.
Coco Gauff a urcat şi ea trei poziţii, până pe locul 4 mondial, cu 5.649 puncte, în timp ce Jessica Pegula a urcat o poziţie şi ocupă treapta a 3-a a podiumului, după Aryna Sabalenka, din Belarus, şi Elena Rybakina, din Kazahstan.
TOP 10 WTA arată astfel: 1. Aryna Sabalenka (Belarus) - 8.550 puncte, 2. Elena Rybakina (Kazahstan) - 8.143 puncte, 3. Jessica Pegula (Statele Unite ale Americii) - 6.301 puncte, 4. Coco Gauff (Statele Unite ale Americii) - 5.649 puncte, 5. Mirra Andreeva (Rusia) - 5.293 puncte, 6. Karolina Muchova (Cehia) - 5.168 puncte, 7. Linda Noskova (Cehia) - 5.119 puncte, 8. Iga Swiatek (Polonia) - 4.539 puncte, 9. Amanda Anisimova (Statele Unite ale Americii) - 4.353 puncte, 10. Elina Svitolina (Ucraina) - 4.351 puncte.
Dintre jucătoarele române, Sorana Cîrstea rămâne cea mai bine clasată. Sorana a urcat o poziţie, până pe locul 17 mondial, 2.535 puncte. Între primele 100 de jucătoare ale lumii le mai aven pe Jaqueline Cristian, care a urcat o poziţie, până pe locul 36 mondial, cu 1.324 puncte, şi Elena Gabriela Ruse, care a coborât o poziţie, până pe locul 72 mondial, cu 941 puncte.
