Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sonda Parker, misiune de succes. S-a apropiat de Soare la cea mai mică distanță de până acum

Sonda spațială Parker a reluat comunicația cu NASA. Funcţionează normal, după ce a încheiat cu succes misiunea de a se apropia de Soare la cea mai mică distanță de până acum, de 6,1 milioane de kilometri.

de Redactia Observator

la 27.12.2024 , 13:12

NASA a anunţat vineri că sonda sa solară Parker este "în siguranţă" şi funcţionează normal, după ce a finalizat cu succes manevra care i-a permis să stabilească un nou record de apropiere faţă de Soare realizat vreodată de un obiect creat de oameni, relatează Reuters, citată de Agerpres. 

Sonda Parker a stabilit un record de apropiere faţă de Soare

Vehiculul spaţial a trecut la o distanţă de doar 6,1 milioane de kilometri de suprafaţa solară pe 24 decembrie, zburând în atmosfera exterioară a Soarelui, numită coroană solară, într-o misiune ce are menirea de a îi ajuta pe oamenii de ştiinţă să afle mai multe informaţii despre steaua care este cea mai apropiată de Pământ.

Articolul continuă după reclamă

Agenţia spaţială americană a precizat că echipa operaţională de la Laboratorul de fizică aplicată Johns Hopkins din statul Maryland a primit un semnal, un ton de baliză, de la sonda Parker cu puţin timp înainte de miezul nopţii de joi spre vineri. Specialiştii de la NASA se aşteaptă ca sonda spaţială să trimită date telemetrice detaliate despre starea sa de funcţionare pe 1 ianuarie 2025.

Pe acelaşi subiect

Sonda Parker, misiune de succes. S-a apropiat de Soare la cea mai mică distanță de până acum

Profimedia

Deplasându-se cu o viteză de până la 692.000 km/h, sonda spaţială Parker a suportat temperaturi de până la 982 grade Celsius, potrivit site-ului NASA. "Acest studiu asupra Soarelui, realizat de la mică distanţă, îi permite sondei solare Parker să efectueze măsurători care îi ajută pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine modul în care materia din această regiune este încălzită la milioane de grade, să urmărească originea vântului solar (un flux continuu de materie care este ejectată de Soare) şi să descopere felul în care particulele energetice sunt accelerate până aproape de viteza luminii", a adăugat agenţia spaţială americană.

Sonda solară Parker a fost lansată în 2018 şi s-a apropiat treptat de Soare, folosindu-se de survolări ale planetei Venus pentru a utiliza atracţia sa gravitaţională cu scopul de a se plasa apoi pe o orbită mai apropiată de Soare. La prima sa trecere prin atmosfera Soarelui, în 2021, sonda americană a făcut descoperiri neaşteptate despre limitele coroanei solare.

Unul dintre obiectivele misiunii sondei Parker, care s-a aventurat în astfel de condiţii extreme, este de a înţelege motivul pentru care această zonă din proximitatea imediată a stelei este, în mod curios, de 200 de ori mai fierbinte decât suprafaţa Soarelui. Apropierea de Soare din Ajunul Crăciunului este prima dintre cele trei survolări record programate, următoarele două - pe 22 martie 2025 şi 19 iunie 2025 - urmând să aducă sonda Parker din nou aproape de Soare, la o distanţă similară. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi în acest an Revelionul?
Observator » Ştiinţă » Sonda Parker, misiune de succes. S-a apropiat de Soare la cea mai mică distanță de până acum