"Chatboţii ar putea deveni mai inteligenţi decât oamenii". Avertismentul sumbru al "naşului" Inteligenţei Artificiale
“Naşul” Inteligenţei Artificiale, Geoffrey Hinton, a părăsit Google, atrăgând atenţia asupra pericolelor tot mai mari generate de avalanşa de informaţii şi de dezvoltarea chatboţilor, scrie BBC.
Geoffrey Hinton, psiholog şi informatician, în vârstă de 75 de ani, a anunţat că-şi va părăsi postul din cadrul Google, afirmând că acum îşi regretă activitatea în domeniul tehnologiei. Acesta a atras atenţia asupra unor pericole AI care sunt chiar „înspăimântătoare”.
„În prezent nu sunt mai inteligenţi decât noi, dar curând cred că ar putea deveni”, a declarat Hinton. Cercetările dr. Hinton în domeniul învățării profunde și rețelelor neuronale au deschis calea pentru sistemele AI actuale, cum ar fi ChatGPT. Britanicul a declarat pentru BBC că chatbot-ul ar putea depăși în curând nivelul de informații pe care îl deține un creier uman.
"În acest moment, vedem că GPT-4 depăşeşte o persoană privind cantitatea de cunoștințe generale deţinute. În ceea ce privește raționamentul, nu este la fel de bun, deşi face deja raționamente simple. Și având în vedere rata de progres, ne așteptăm ca lucrurile să se îmbunătățească destul de repede. Deci trebuie să ne îngrijoreze acest lucru".
Pericolul din spatele AI
Într-un articol pentru New York Times, dr. Hinton s-a referit la cei care ar încerca să folosească inteligenţa artificilă pentru "lucruri rele". Când a fost întrebat de BBC să explice mai în detaliu, el a răspuns: "Acesta este doar un scenariu de coșmar. Vă puteți imagina, de exemplu, ca un personaj negativ precum președintele rus Vladimir Putin ar decide să ofere roboților capacitatea de a-și crea propriile obiective".
Omul de știință a avertizat că acest lucru ar putea în cele din urmă "să creeze obiective precum "Am nevoie pentru a obține mai multă putere". El a adăugat: "Am ajuns la concluzia că tipul de inteligență pe care îl dezvoltăm este foarte diferit de inteligența pe care o avem. Suntem sisteme biologice și acestea sunt sisteme digitale. Și marea diferență este că, cu sistemele digitale, există multe copii ale aceluiași set de informaţii, același model al lumii. Și toate aceste copii pot învăța separat, dar își pot împărtăși cunoștințele instantaneu. E ca și cum ai avea 10.000 de oameni și ori de câte ori o persoană a învățat ceva, toată lumea a știut automat asta. Și așa pot ști acești chatboți mult mai mult decât orice persoană."
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰