Piaţa de smartphone-uri a avut cea mai mare creştere din ultimii 3 ani, în primul semestru al acestui an
Piaţa de smartphone-uri din România a cunoscut cel mai mare avans din ultimii 3 ani, în primul semestru al acestui an
Piaţa de smartphone-uri din România a cunoscut cel mai mare avans din ultimii 3 ani, în primul semestru al acestui an. A urcat cu aproape 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Avenir Telecom.
”Consumatorii au început să se orienteze către telefoane cu o valoare mai mare, arătând o preferinţă în achiziţie către flaghship-urile producătorilor. În decizia de achiziţie, consumatorii au fost ajutaţi de ofertele operatorilor, dar şi de promoţiile agresive ale retailerilor, atât offline cât şi online”, se arată în comunicat.
Pe lângă schimbarea comportamentului utilizatorilor, şi creşterea la nivel general a consumului, dar şi schimbarea strategiei producătorilor de smartphone-uri care au lansat în piaţă mai multe modele de telefoane din segmentele middle şi high au influenţat evoluţia pieţei.
”Astfel, preţul mediu al smartphone-urilor vândute în România a depăşit în primul semestru din acest an valoarea de 200 euro, în creştere cu peste 13% faţă de preţul mediu înregistrat anul trecut”, se arată în comunicat.
În acest context, Avenir Telecom a lansat la începutul acestui an seria de telefoane mobile premium Energizer, modele cu o durată mare de viaţă a bateriei şi vândute utilizatorilor împreună cu accesorii de protecţie.
”Vom continua demersul început anul acesta şi vom introduce în portofoliu noi modele de telefoane Energizer, în aceasta toamnă. Astfel, gama de telefoane va fi completată de opt noi modele, dintre care cinci vor fi smartphone-uri cu caracteristici de top, rezistente şi de calitate, cu o durată mare de viaţă a bateriei, performante, cu feature-uri specifice telefoanelor high-end, dar la un preţ mai bun”, a spus Costin Soare, director general Avenir Telecom.
Sursă: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰