11 lucruri pe care nu ar trebui să le faci dacă eşti în vacanţă în Grecia. Gesturile considerate insultătoare de localnici
Atunci când vă pregătiţi pentru a pleca în vacanţă ar fi ideal să vă informaţi cu privire la obiceiurile şi cultura locală pentru a evita vreo gavă considerată de localnici insultătoare.
În afară de evidentele sfaturi de a nu pune haine în exces în bagaj, mai ales dacă perioada de călătorie nu este una îndelungată, ori de a avea grijă în privinţa potenţialilor hoţi, vă prezentăm 11 reguli de care trebuie să ţineţi neapărat cont atunci când păşiţi pe teritoriul elen pentru a beneficia de o vacanţă lipsită de momente stânjenitoare.
Adaptaţi-vă îmbrăcămintea în funcţie de locul pe care îl vizitaţi
Dacă ajungeţi în Grecia, inevitabil veţi dori să vizitaţi faimoasele lor biserici şi mănăstiri, dar trebuie să reţineţi însă codul vestimentar pentru a păşi în locaşurile de cult: pantalonii scurţi, fustele sau rochiile scurte, şlapii/ papucii sau orice alte articole de purtat la plajă sunt interzise. Încercaţi să vă îmbrăcaţi cu articole vestimentare care să poată acoperi cât mai multă piele, evitând inclusiv materialele transparente prin care poate fi văzut costumul de baie. În anumite cazuri s-ar putea să primiţi chiar de la intrare haine adecvate, dar riscaţi să nu mai puteţi intra dacă acest stoc ajunge să fie epuizat de turiştii care au ajuns înainte, mai ales în contextul pandemic, potrivit The Culture Trip. Încercați să respectați această regulă încă de la bun început, dar dacă totuşi este prea cald afară şi nu vreţi să plecaţi din hotel cu pream ulte straturi de haine, puteţi pune câteva piese vestimentare într-un ghiozdan.
Nu mizaţi doar pe cardul de credit
Ştim, cardurile de credit sunt întotdeauna convenabile, dar în Grecia majoritatea magazinelor preferă plata numerar. Deşi sunt slabe şanse să întâmpinaţi probleme atunci când veţi dori să plătiţi la hoteluri sau restaurante folosind cardul fizic sau prin telefon, s-ar putea să regretaţi lipsa măruntului atunci când vă veţi opri în zonele mai îndepărtate, mai puţin turistice sau în apropierea tarabelor cu tot felul obiecte realizate de localnici. În caz contrar, daţi o fugă până la cel mai apropiat bancomat înainte să porniţi în aventură.
Nu adoptaţi o atitudine pasiv-agresivă cu fumătorii
Într-o țară în care aproape jumătate din populație fumează, nu este surprinzător faptul că interzicerea fumatului în interior nu a funcționat. Din fericire, datorită climatului însorit al Greciei, rareori este nevoie să rămânem blocați într-un spațiu închis cu mult fum. Dar dacă se întâmplă să fiți într-un astfel de local, evitați tusea forţată sau ridicarea sprâncenelor intenţionat pentru a-l face pe fumător să sesizeze că vă deranjează şi să se oprească. Dacă într-adevăr nu puteţi suporta mirosul puteţi încerca să întrebaţi persoana într-un mod politicos dacă s-ar putea îndepărta.
Nu faceți fotografii bazelor militare
În Grecia, în special în insulele din Marea Egee, lângă granița cu Turcia, este pur și simplu interzisă fotografierea instalațiilor militare. Evitați orice problemă cu autoritățile, respectând această regulă. În caz contrar, s-ar putea să fiţi nevoiţi să oferiţi nişte explicaţii pentru interesul de a imortaliza astfel de zone.
Nu aruncați hârtie în toaletă
Fiecare toaletă din Grecia este echipată cu un coș de gunoi, așa că evitați să înfundați conductele de canalizare destul de învechite cu hârtie și aruncați-le în coșul de gunoi.
Nu consumaţi alimente sau băuturi în metroul din Atena
Locuitorii Atenei sunt destul de mândri de metroul lor, mai ales că inovaţia recentă ( care a cauzat însă probleme în timpul contrucţiei) este cu siguranţă superbă în comparație cu multe alte capitale și asta pentru că localnicii au învățat să o respecte. Astfel, dacă există un loc în care grecii respectă cu tristeţe regulile aceste este metroul. Ca atare, ei nu mânăncă şi beau băuturi ( în afară de apă) în timpul călătoriilor şi se așteaptă ca turiștii să facă același lucru.
Nu arătați unui grec palma deschisă vertical - semnul Moutza
Moutza este considerat ca fiind unul dintre cele mai ofensatoare gesturi pe care grecii în speţă îl folosesc atunci când vor să fie grosolani faţă de alte persoane. Este un semn făcut fie cu o singură palmă, îndreptată vertical, fie cu ambele mâini orientate în aceeaşi direcţie şi aplaudând.
Înţelesul acestui semn este cât se poate de negativ şi este folosit atunci cân do persoană doreşte să îşi exprime supărarea faţă de interlocutorul său, mai ales în momentele în care cel din urmă a greşit cu ceva. Dacă vi se face acest semn sub nicio formă nu răspundeţi cu un gest similar, chiar dacă vi s-ar putea părea ca fiind o metodă de salut. În schimb vă puteţi cere scuze oferind un zâmbet umil pentru a arăta că înţelegeţi greşeala.
Nu cereţi unt, sare, piper atunci când sunteţi la masă
Oaspeții primesc întotdeauna un coș de pâine înainte de masă. Nu cereți însă unt, deoarece pâinea trebuie să fie înmuiată în salată, potrivit tradiţiei greceşti. Localnicii eleni preferă să rupă bucăţi de pâine pe care să le înmoaie în zeama salatei; acordaţi o şansă acestei metode şi s-ar putea să nu regretaţi. De asemenea, nu puneți sare, piper sau alte condimente pe mâncarea adusă de chelner, fără să o fi gustat înainte; un astfel de gest poate fi considerat extrem de insultător de bucătar. În plus, coatele stau în afara mesei, nu pe ea.
Nu răspundeţi prin gesturi sau mişcări ale capului
Atunci când sunteţi întrebaţi ceva, mai ales la restaurant, de un chelner, evitaţi să răspundeţi prin gesturi, mişcări ale capului pentru că grecii nu le vor înţelege. Cel mai indicat este să răspundeţi simplu cu „Da” sau „Nu”, căci altfel s-ar putea să transmiteţi şi primi înapoi un cu totul alt răspuns. Gestul grecesc care transmite negaţia este destul de dificil pentru un non-nativ: presupune ridicarea sprâncenelor şi înclinarea capului înapoi în mod simultan, precum şi un plescăit imperceptibil al limbii.
Nu plecaţi de la restaurant fără să lăsaţi un bacşiş
Specialiştii în turism recomandă acordarea unei remuneraţii oricât de mici pentru serviciile oferite de angajaţi în timpul servirii. Nimeni nu menţionează însă acordarea unui bacşiş uriaş, mai ales că la fel ca la noi sau ca în alte țări europene, ei nu includ bacșișul pe nota de plată. Localnicii lasă între 5-8%. Turiștii străini lasă între 10-15%. Nu vă obligă nimeni însă să lăsați 15% bacşiş după ce aţi servit masa, dar dacă sunteţi mulțumiți de mâncarea oferită şi de modul în care aţi fost serviţi aţi putea lăsa un mic bacşiş pentru ospătar.
Nu te apropia de un cuplu de miri dacă eşti îmbrăcată în alb
Turistele îmbrăcate în alb trebuie să evite să se apropie de miri în cazul în care îi văd în apropiere, fie pe stradă, fie la o petrecere. Aşa cum este şi la noi, doar mireasa poartă rochia albă în ziua nunţii, motiv pentru care apariţia asemănătoare în ziua cea mare este mai mult decât o insultă adusă la adresa miresei, ci şi o dovadă uriaşă de lipsă de respect.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰