Observator » Travel » Detaliul din pașaport care te poate lăsa la sol. De ce poți fi refuzat la îmbarcare

Video Detaliul din pașaport care te poate lăsa la sol. De ce poți fi refuzat la îmbarcare

Detaliul din pașaport care te poate lăsa la sol. De ce poți fi refuzat la îmbarcare - Shutterstock / Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 11.07.2026, 12:44 | Modificat la 11.07.2026, 12:50

Mulți turiști riscă să fie întorși din drum chiar la poarta de îmbarcare din cauza unui detaliu pe care puțini îl verifică înainte de zbor. Chiar dacă pașaportul este valabil încă luni sau chiar ani, companiile aeriene pot refuza îmbarcarea dacă documentul nu mai are suficiente pagini libere.

Companiile aeriene pot refuza îmbarcarea pasagerilor al căror pașaport nu mai are pagini goale, o regulă pe care mulți călători o ignoră. Operatorii aerieni sunt obligați să verifice dacă pasagerii îndeplinesc condițiile de intrare în țara de destinație și riscă amenzi dacă transportă persoane care nu au dreptul de a intra pe teritoriul respectiv.

Problema îi afectează în special pe cei care călătoresc frecvent, deoarece pașapoartele lor se umplu rapid cu ștampile și vize.

Regulile diferă de la o țară la alta

Articolul continuă după reclamă

Unele state solicită una, două sau chiar patru pagini libere pentru aplicarea vizelor și a ștampilelor de frontieră. Potrivit ghidurilor de călătorie pentru Spațiul Schengen, anumite destinații cer existența a cel puțin două pagini goale în pașaport.

De exemplu, cetățenii britanici care călătoresc în Spațiul Schengen trebuie să dețină un pașaport emis în ultimii 10 ani și valabil încă cel puțin trei luni după data planificată a plecării din spațiul comunitar, potrivit Mirror.

Pentru a evita problemele, specialiștii recomandă ca turiștii să verifice din timp atât valabilitatea pașaportului, cât și numărul de pagini libere rămase. În cazul itinerariilor care includ mai multe țări, verificarea este cu atât mai importantă, deoarece cerințele diferă de la un stat la altul.