Video Gustul unei vacanţe italiene, la Iaşi
Italienii au inventat „La dolce vita”, iar noi am găsit scuza perfectă pentru încă o porție de paste. Cu mâncare italiană, înghețată autentică și muzică la tot pasul, Iașiul a avut, pentru câteva ore, propriul său colț de Italie. Iar rețeta pentru o astfel de evadare a fost cât se poate de simplă: fără avion, fără bagaje și fără drumuri lungi. Doar oameni veniți să se bucure de atmosferă, să descopere gusturi noi și să petreacă împreună câteva ore ca într-o vacanță în Italia.
Iaşiul nu are forma unei cizme şi nu auzim pe străzi "buongiorno". Nici distanţa de peste 2000 de kilometri nu ne poate păcăli. Chiar şi aşa, aromele Italiei au reuşit să ajungă în oraş şi să ne poarte prin Il Bel Paese.
După ce oamenii au testat gastronomia din Peninsulă, a fost rândul ochilor şi urechilor să înţeleagă cum trebuie simţită "la dolce vita". Muzica live şi dansul au completat decorul. Nu puteau lipsi nici bijuteriile. Însă nu cele de purtat, ci scuterele Vespa.
Şi cum pentru o porţie de paste, un gelato şi o plimbare cu Vespa nu ai nevoie de paşaport, atunci următoarea vacanţă în Italia poate să mai aştepte puţin.
Reporter Corespondent la Observator, Antena 1, în Iași de 8 ani, cu 11 ani experiență în jurnalism generalist, a relatat de la toate evenimentele majore de toate felurile din Moldova. ➜
