Copilărie furată de grijile adulților: cum îi afectează pe copii, la maturitate, conflictele dintre părinţi
Urmărește ObservatorNews pe Discover
Unii copii cresc înainte de vreme, pentru că poartă griji prea mari pentru ei. Sunt copiii-confidenţi ai părinţilor, care ajung să li se destăinuie, să le spună problemele din cuplu şi chiar să îi forţeze să aleagă o tabără. Toate aceste confesiuni, greu de înţeles pentru o minte crudă, afectează nu doar copilăria, ci şi viaţa de adult. Specialiştii încurajează discuţiile cu cei mici, inclusiv despre subiecte sensibile, dar mare grijă la exprimare. Cum le explicăm copiilor grijile noastre fără să îl împovărăm, aflăm din materialul următor.
"Iar m-am certat cu tatăl tău", "Nu știu dacă ne ajung banii de chirie", "Regret că m-am căsătorit cu mama ta". Spuse la nervi sau din nevoia de a fi ascultați, astfel de replici pot pune, fără ca părinții să-și dea seama, o povară emoțională pe umerii copilului.
El devine, fără să vrea, confident, mediator sau sprijin pentru adultul de lângă el. În psihologie, fenomenul se numește parentificare: o inversare a rolurilor în care copilul ajunge să se simtă responsabil şi vinovat pentru problemele părinţilor.
"Nu am avut secrete... şi bolile le-am împărtăsit şi bucuriile şi banii ne facem socotelile împreună", a spus o femeie.
Astăzi, Luminița are 58 de ani, dar îşi aminteşte că, atunci când a divorţat de soţ, s-a destăinuit fiului care avea atunci doar 10 ani.
"Am vorbit cu el tot, a știut tot. I-am spus ca mama și tati nu se înțeleg, punem punct. El rămâne tatăl tău, eu mama ta", a declarat Luminiţa.
Şi Angela a găsit în fiica sa o confidentă care a sprijinit-o în momentele grele.
"Eram surori. Reacţiona bine, constienta de ce se intamplă. A luat viața în piept așa cum au fost vremurile respective. Le luam pe toate ca atare", a spus Angela.
De ce unii părinți ajung sa își trateze copiii ca pe niște adulti cu care își împart inclusiv problemele?
"Lipsa de înțelege a ceea ce însemna adolescenta și, în general, sa ai un copil și cât poate duce un copil și lipsă de alternative la care sa se spună lucrurile astea ar trebui sa existe niște persoane care sa vorbim toate categoriile de probleme", a explicat Alexandru Dincovici, antropolog.
"Mama îi spune copilului despre tată ceva și copilul este la mijloc, şi se întreabă "dacă îi țin partea mamei, îl trădez pe tata", dacă nu o ascultă pe mamă, poate se simte neînţeles, neprotejat și atunci copilul este indecis și nu mai înţelege care e rolul lui, care dintre părinți este cel bun și apar conflicte interioare", a declarat Alexandra Urechescu, psihoterapeut.
Conflicte care vor forma, mai departe, un adult anxios.
"Cele mai mari repercusiuni sunt de la o vârsta fragedă, când copilul e în formare, învață din mediu, ca adult fie va supracompensa în relatiile pe care le va avea, fie se va simți ruşinat că are o problemă, fie se simte vinovat pentru tot ce se întâmplă în relația de cuplu, la job, o remarcă de la șef ar putea sa i se pară umilitoare", a mai spus psihoterapeutul.
Astfel, încrederea în sine devine fragilă, iar copilul maturizat prea devreme ajunge adultul care le duce pe toate singur, nu cere ajutor, dar, paradoxal, e mereu gata să-i sprijine pe ceilalți.
"Pe la 15 ani, atunci s-a pus în discuție totul. Ei nu au pus presiune pe mine, dar în sufletul meu știam că trebuie sa îi fac mândri. Eu de când am ajung la liceu am ajuns să am banii mei și a trebuit sa fiu responsabilă", a declarat Jasmine, 19 ani.
Totuși, psihologii spun că un copil nu ar trebui ținut într-o bulă și ferit de toate problemele familiei. Important este ca părinții să-i explice ce se întâmplă pe înțelesul lui.
"De exemplu: "Astăzi mă simt tristă, mă simt stresată", "Îmi e rău pentru că am avut o zi grea la job, mă odihnesc și găsesc soluții" sau "Stai liniștit, tu nu trebuie să faci nimic". Dar dacă spunem: "doar tu mă înţelegi, am avut o zi proastă, dar tu stai acolo şi joacă-te" sau "Spune-mi ce să fac, am problema asta și doar cu tine pot să vorbesc", atunci îl scoatem din rolul de copil și îl parentificăm şi rolul se inversează", a explicat Alexandru Dincovici.
"Există neînțelegeri între noi, dar încercăm să le rezolvăm" sau 'Ne certăm iar! Tu cine crezi ca are dreptate?. Aceeași problemă, dar două moduri diferite de a vorbi despre ea. În primul caz, copilul este informat. În al doilea, este atras într-un conflict care nu îi aparține și ajunge să poarte o parte din povara emoțională a părintelui. Soluția ar fi undeva la mijloc: limitele sănătoase nu înseamnă să ascundem problemele de copii, ci să nu-i facem responsabili pentru rezolvarea lor.
