Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Primul județ din România care lansează un tourist-pass. Cât costă și ce obiective poți vizita cu el

Premieră în turismul românesc. Județul Argeș lansează un tourist-pass, la fel ca în marile capitale europene. Practic, orice persoană care va ajunge aici poate vizita obiectivele turistice aflate în administrarea Consiliului Județean folosind un singur card.

de Simona Vasiac

la 19.08.2022 , 08:09

Simona Vasiac, reporter Observator: "Biletul poate fi achiziționat online de pe paginile de internet ale muzeelor care sunt incluse în acest program, prin intermediul agențiilor de turism din România, dar și la recepțiile pensiunilor și hotelurilor din județul Argeș."

"Prețul este unul promoțional și vine cu o reducere de 30% față de costul total, iar la acest preț se mai adaugă și taxa operatorului. Astfel, pentru un tourist-pass un adult va trebui să plătească 36 de lei, iar elevii, studenții sau pensionarii, doar 16 lei. În costul biletului este inclusă intrarea la șase obiective din județul Argeș, iar lista acestora va crește pe măsură ce lucrările de reabilitare vor fi finalizate la alte obiective."

Primele obiective care pot fi vizitate cu acest tourist-pass sunt: Muzeul Județean Argeș (Secția Flori de Mină, Galeria de Artă Naivă și Muzeul Sportului Argeșean), castrul roman Jidava, Casa memorială "Dinu Lipatti" și Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești.

Vezi și
Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Travel » Primul județ din România care lansează un tourist-pass. Cât costă și ce obiective poți vizita cu el