America Express, pe primul loc în topul audiențelor. A doua imunitate, așteptată cu emoții. Doina Teodoru: ”Toată lumea a stat ca pe ghimpi să afle cât au contat hainele aduse”
După victoria la jocul de amuletă, Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru au continuat în același ritm susținut competiția, ajungând pe primul loc la cursa pentru a doua imunitate în ediția America Express de ieri seară, care a fost lider de audiență pe toate segmentele de public. Verdictul pentru cea de-a doua imunitate va fi dat în seara aceasta, la un careu încărcat de emoții.
Ediția reality show-ului difuzat de Antena 1 aseară, în intervalul 20:30–23:59, a fost urmărită în minutul de aur 21:43 de aproape 1,6 milioane de telespectatori, ocupând poziția de lider pe toate segmentele de public. Astfel, America Express a obținut, pe tronsonul publicului comercial cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, o audiență medie de 9.3 puncte de rating și o cotă de piață de 29.9%, în timp ce următorul clasat, Pro Tv, înregistra 5.6 puncte de rating și o cotă de piață de 17.8%. La orașe, emisiunea a fost prima opțiune a telespectatorilor, cu 7.9 puncte de rating și 21.1% cotă de piață, Pro Tv situându-se pe locul secund, cu 5.8 puncte de rating și 15.6% cotă de piață. Și la nivel național America Express a ocupat primul loc, cu 7.4 puncte de rating și 19.1% cotă de piață, surclasând postul Pro Tv, care a înregistrat 7.1 puncte de rating și 18.2% cotă de piață.
Succes după succes pentru cuplul Cătălin Scărlătescu – Doina Teodoru în competiția de pe Drumul aurului! Cei doi concurenți au câștigat jocul de amuletă care i-a provocat să intre în roluri de paleontologi, pornind apoi cu avânt în cursa pentru a doua imunitate. De la recoltatul și curățatul a 100 de cepe până la realizarea unei picturi inedite cu propriile lacrimi, concurenții au trecut, în ediția America Express de ieri, printr-o serie de misiuni construite în jurul unui ingredient esențial pentru zona columbiană în care se află: ceapa. Prima echipă care a ajuns la Irina Fodor la capătul întrecerii a fost cea alcătuită din Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, cei doi așteptând să li se confirme statutul de câștigători ai celei de-a doua imunități la careul din ediția de azi.
Așadar, în ediția din seara aceasta, Irina Fodor va acorda cea de-a doua imunitate din Columbia, după o așteptare încordată a verdictului, întrucât ultima misiune a fost una care a pus în încurcătură echipele. Concurenții au fost nevoiți să alerge în cursă purtând cât mai multe haine suprapuse, numărul straturilor de îmbrăcăminte urmând să fie transformat în minute care se scad din timpul de sosire la finalul întrecerii. Dar cum perechile au ajuns la Irina Fodor la diferențe mari de timp, cea mai arzătoare întrebare de la careul din aceată seară este: ”Poate sau nu să schimbe locuri în clasament această ultimă misiune?”.
Întrebarea este la fel de importantă și pentru ocupanții ultimelor două locuri, care altfel intră direct în cursa pentru ultima șansă. ”Toată lumea a stat ca pe ghimpi să afle cât au contat hainele aduse”, a povestit Doina Teodoru. ”Eu sunt foarte încrezător. Vor fi unii care au tricouri mai multe, dar la timp n-au cum să ne bată”, a spus Cătălin Scărlătescu. Urmează, așadar, o ediție de foc care încheie prima etapă din Columbia! De la verdictul celei de-a doua imunități și nominalizarea celor trei echipe care intră la cursa pentru ultima șansă până la deznodământul cu potențial de eliminare la capătul întrecerii, telespectatorii vor urmări o ediție America Express cu adevărat intensă, difuzată de Antena 1 în această seară, de la ora 20:30.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰