Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Etapa finală din Israel duce competiția Asia Express – Drumul Împăraţilor la un alt nivel. Diseară, misiunile iscă tensiuni între parteneri: ”Sunt terminată fizic”

Etapa finală din Israel duce competiția Asia Express – Drumul Împăraţilor la un alt nivel. Diseară, misiunile iscă tensiuni între parteneri: ”Sunt terminată fizic”

de Redactia Observator

la 17.11.2021 , 12:35

Etapa finală din Israel duce competiția Asia Express – Drumul Împăraţilor la un alt nivel. Diseară, misiunile iscă tensiuni între parteneri: ”Sunt terminată fizic” Etapa finală din Israel duce competiția Asia Express – Drumul Împăraţilor la un alt nivel. Diseară, misiunile iscă tensiuni între parteneri: ”Sunt terminată fizic” - Antena 1

Ediția a fost una a provocărilor, dar și a emoțiilor puternice. Vedetele au fost nevoite să se adapteze rapid la o nouă cultură într-un timp scurt, căci doar așa își vor putea păstra locul în competiție. Așa cum era de așteptat, experiențele dure și copleșitoare se vor intensifica în ultima etapă a celui mai dur reality-show. 

Aseară, Emi și Cuza, Mihai și Elwira, Lidia și Estera, Cosmin și Eliza au pornit în prima cursă din Israel, unde au avut de îndeplinit diverse misiuni legate de momente cheie din Biblie. 

Telespectatorii au urmărit în număr foarte mare cea mai nouă ediţie Asia Express – Drumul Împăraţilor, reality show-ul de la Antena 1 impunându-se ca lider de audienţă, atât la nivelul publicului commercial, cât şi la nivel urban. Astfel, conform datelor oferite de Kantar Media, la nivelul publicului comercial, Antena 1 a fost lider cu o medie de 8.8 puncte de rating și 27.7% cota de piață, fiind urmată de Pro Tv cu 7.8 puncte de rating și 24.5% cota de piață. Și la nivel urban, Asia Express – Drumul Împăraţilor a fost întâia opţiune a telespectatorilor, înregistrând 7.9 puncte de rating şi 19.9 cota de piaţă, poziţia secundă fiind ocupată de Pro TV, cu 6.6 puncte de rating şi 16.5% cota de piaţă. În minutul de aur, 21:48, peste 1.5 milioane de telespectatori la nivel national urmăreau Aventura Asia Express – Drumul Împăraţilor. 

Articolul continuă după reclamă

Diseară, de la 20:30, o nouă ediție vine cu noi provocări pentru concurenți. În lupta de calificare pentru amuletă, vedetele vor ajunge la Irina Fodor doar pentru a afla că misiunile nu se termină aici: ”Știm că trebuie să jucăm ceva, dar nu am înțeles nimic. De obicei te califici la joc și aștepți să începi”, va spune Mihai Petre nedumerit. Echipele vor primi o hartă și noi instrucțiuni de îndeplinit pe Drumul Împăraților din Israel, iar probele îi vor provoca să împacheteze rufe, sau să parcurgă distanțele între steaguri pe bicicletă, pe un drum pietruit: ”Eu nu știu să merg pe bicicletă! Nu am ce să fac! Nu mai puteam de nervi”, va spune Emi tensionat. 

Urmează o zi plină de încercări pe Drumul Împăraților, în care emoțiile vedetelor vor trece de la agonie la extaz în doar câteva momente: ”Sincer, de abia așteptam să se termine ziua asta. Eram terminată fizic, nu mai puteam. A fost prima dată când am plâns din cauza faptului că nu mai puteam”, va spune Elwira. Cum va arăta a doua zi din Israel și ce provocări vor avea de depășit concurenții, telespectatorii vor afla diseară, de la 20:30, pe Antena 1, în cea mai nouă ediție Asia Express- Drumul Împăraților.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » TV » Etapa finală din Israel duce competiția Asia Express – Drumul Împăraţilor la un alt nivel. Diseară, misiunile iscă tensiuni între parteneri: ”Sunt terminată fizic”