Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Maria Speranța și Adriana Trandafir au părăsit Asia Express. Diseară, Drumul Împăraților ajunge în Israel

Ediția de luni seară a restabilit ordinea de plecare a concurenților spre Israel, ultima țară de pe Drumul Împăraților. Lidia și Estera Buble au fost prima echipă calificată în ultima etapă a competiției, în urma clasamentului determinat de numărul nestematelor adunate de concurenți.

de Redactia Observator

la 16.11.2021 , 12:10

Maria Speranța și Adriana Trandafir au părăsit Asia Express. Diseară, Drumul Împăraților ajunge în Israel Maria Speranța și Adriana Trandafir au părăsit Asia Express. Diseară, Drumul Împăraților ajunge în Israel - Antena 1

Cu 36 de pietre prețioase, surorile Buble au reușit să obțină primele pașaportul de trecere spre Israel: ”Ne-am așteptat să ajungem până aici, pentru că noi de când am plecat de acasă am zis că trebuie să ajungem în finală neapărat. Am luptat foarte mult pentru asta și suntem foarte mândre de noi”. 

Pentru restul echipelor a urmat o cursă ultimatum în ultima zi din Iordania. Emi și Cuza, Cosmin și Eliza, Mihai și Elvira, alături de Adriana și Maria Speranța au luptat cu mari emoții în cursa pentru ultima șansă, pentru a obține câte un bilet spre etapa finală a concursului. Clasamentul final al cursei le-a adus pe ultimul loc pe Adriana Trandafir și Maria Speranța, iar soarta lor a stat doar în culoarea diamantului din cutia securizată. Culoarea roșie a nestematei le-a oprit drumul în concurs aseară. ”Este important să lupți lângă oameni puternici, iar eu sunt fericită și din acest punct de vedere. Am fost de multe ori la nivelul lor, de multe ori peste. Noi am intrat mamă-fiică, am ieșit mamă-prietenă. Am trecut prin multe lucruri, iar Asia Express a fost o bucurie! Mulțumesc întregii echipe și mă înclin în fața profesionalismului vostru”, a spus Adriana Trandafir aseară, în aplauzele colegilor. 

Telespectatorii au urmărit în număr foarte mare cea mai nouă ediţie Asia Express – Drumul Împăraţilor, reality show-ul de la Antena 1 impunându-se ca lider de audienţă, atât la nivelul publicului commercial, cât şi la nivel urban. Astfel, conform datelor oferite de Kantar Media, la nivelul publicului comercial, Antena 1 a fost lider cu o medie de 8.4 puncte de rating și 27.5% cota de piață, fiind urmată de Pro Tv cu 7.5 puncte de rating și 24.6% cota de piață. Și la nivel urban, Asia Express – Drumul Împăraţilor a fost întâia opţiune a telespectatorilor, înregistrând 7.9 puncte de rating şi 19.7% cota de piaţă, poziţia secundă fiind ocupată de Pro TV, cu 6.9 puncte de rating şi 17.3% cota de piaţă. În minutul de aur, 22:42, aproape 1.6 milioane de telespectatori la nivel national urmăreau Aventura Asia Express – Drumul Împăraţilor. 

Articolul continuă după reclamă

Diseară, de la 20:30, pe Antena 1, cele patru echipe rămase în cursa pentru amuleta de aur și premiul de 30.000 de Euro ajung în Israel, ultima țară de pe Drumul Împăraților: ”Știți cât de tare ne-am dorit? Dincolo de faptul că suntem în etapa finală, ne-am dorit enorm să ajungem aici”, va spune Cosmin Natanticu. 

Emi și Cuza, Mihai și Elwira, Eliza și Cosmin, Lidia și Estera trebuie să se pregătească pentru cea mai grea cursă de până acum, căci la doar câțiva pași de finală, fiecare cuplu de vedete va încerca din răsputeri să fie cu un pas înaintea adversarilor. Mai mult decât atât, o nouă regulă impusă de Irina Fodor va pune și mai mult accent pe faptul că în etapa finală a competiției cel mai dur reality-show vine cu și mai multe provocări: ”Ne așteptam ca ultima săptămână să fie extrem de grea, dificilă, solicitană. Suntem siguri că vom trece prin atâtea încercări, încât nici nu ne imaginăm finala în momentul acesta”. 

Ediția de marți seară va fi una plină de adrenalină, dar și de emoție, pentru că vedetele vor citi scrisorile primite de la coechipierii lor din cursă. Care va fi reacția lor, cum va arăta prima zi din Israel și ce provocări vor avea de depășit concurenții, telespectatorii vor afla diseară, de la 20:30, pe Antena 1, în cea mai nouă ediție Asia Express- Drumul Împăraților. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » TV » Maria Speranța și Adriana Trandafir au părăsit Asia Express. Diseară, Drumul Împăraților ajunge în Israel