Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Te cunosc de undeva!, lider de audienţă cu cea de-a şaptea gală. Cristina Stroe şi Damian Drăghici, câştigătorii ediţiei cu super transformarea în Joe Cocker & Patti LaBelle– You Are So Beautiful

Emisiunea prezentată de Alina Puşcaş şi Pepe a continuat spectacolul transformărilor aseară la Antena 1 cu o nouă serie de personaje interesante, muzică live şi multă distracţie. Cea de-a şaptea gală a celui de-al 19-lea sezon al show-ului Te cunosc de undeva! a fost câștigată de către Cristina Stroe şi Damian Drăghici, cu super transformarea în Joe Cocker & Patti LaBelle – You Are So Beautiful -  un moment care i-a lăsat fără cuvinte pe toţi cei prezenţi pe platoul de filmare. La finalul jurizării, Ozana Barabancea le-a acordat şi bonusul de 100 de puncte echipei formate din Cristina şi Damian şi totodată cel de-al treilea bonus acordat până acum în concurs. Transforming show-ul de la Antena 1 a fost prima opţiune de vizionare a telespectatorilor, emisiunea impunându-se ca lider de audienţă, pe toate categoriile de public. 

de Redactia Observator

la 14.05.2023 , 09:39

Așadar, conform datelor oferite de Kantar Media, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1 a fost aseară, în intervalul de difuzare al emisiunii Te cunosc de undeva!, lider de audienţă, cu 5.1 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 21.3%, urmată de Pro TV, cu 5 puncte de rating și 20.9% cota de piață. Şi la nivel urban, transforming show-ul de la Antena 1 a fost prima opţiune de vizionare, cu 7 puncte de rating şi 21.8% cota de piaţă, urmat de Pro TV cu 4.5 puncte de rating şi 14.1% cota de piaţă. De asemenea, la nivelul publicului din toată țara, Antena 1 a fost cel mai urmărit post de televiziune, cu o audiență medie de 5.8 puncte de rating și 17.3% cota de piață, urmată de Pro Tv cu 5.4 puncte de rating şi 16% cota de piaţă.  

Competiţia devine din ce în ce mai strânsă, aşa că Ruleta i-a pus din nou la grea încercare pe concurenţi în cea de-a 7-a gală, spre deliciul telespectatorilor. Transforming show-ul a fost deschis de către WRS şi Emilian, care nu au scăpat nici de această dată de travesti. Cei doi au avut parte de o zeiţă a muzicii latine – Thalia şi a ei piesă, Rosalinda. Pentru următoarea transformare a fost adus pe scenă inclusiv un pat, căci Amna şi Misha s-au transformat în Connect-R şi Raluca – Lasă-mă să te ating! Nu mică le-a fost mirarea să constate că au avut şi susţinători în public, chiar pe Connect-R şi fiica lui şi a Mishei, Maya. A urmat apoi momentul de maximum romantism al serii, care i-a lăsat fără cuvinte pe toţi cei prezenţi pe platoul de la filmare. Preţ de câteva minute, cu toţii s-au simţit exact ca la un spectacol Joe Cocker şi Patti LaBelle, căci Damian Drăghici şi Cristina Stroe au interpretat fantastic piesa lor, You Are So Beautiful, pe care au şi dedicat-o în memoria lui Joe Cocker, alături de care Damian a avut ocazia să cânte de 126 de ori în Europa.

De nerecunoscut au fost şi Codruţa Filip şi Valentin Sanfira, care au adus aseară pe scena Te cunosc de undeva! o legendă a muzicii rock – Alice Cooper şi piesa Poison. A urmat apoi o altă echipă foarte fericită de provocarea primită – Anca Ţurcaşiu şi Jean Gavril, cărora ruleta le-a adus super transformarea în Anca Călugăreanu şi Toma Caragiu.

Articolul continuă după reclamă

Despre echipa formată din ADDA şi Radu Bucălae, prezentatorii Alina şi Pepe au declarat la unison că dacă ar exista premiul Nobel pentru Comedie, cu siguranţă ar fi deja al lor. Cei doi s-au transformat aseară în Netta şi au interpretat piesa Toy, în admiraţia tuturor colegilor lor. Uşor nu le-a fost nici lui Nicole Cherry şi Juno, care au primit o piesă care a scris istorie şi o transformare extrem de grea, căci numărul lor a avut de toate: muzică, dans, multă mişcare din şolduri şi foarte multă culoare, căci ruleta le-a adus transformarea în Shakira & Wyclef Jean    - Hips Don’t Lie.  Spectacolul transformărilor a fost încheiat de către CRBL şi Radu Ţibulcă, cu o super transformare în Robbie Williams & Olly Murs  şi a lor piesă I Wanna Be Like You. 

Cum se vor descurca cele 8 cupluri de concurenți cu noile roluri atribuite lor de năstrușnica ruletă a personajelor, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbăta viitoare, de la ora 20:00, în cea de-a opta gală a celui de-al 19-lea sezon al show-ului Te cunosc de undeva!.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » TV » Te cunosc de undeva!, lider de audienţă cu cea de-a şaptea gală. Cristina Stroe şi Damian Drăghici, câştigătorii ediţiei cu super transformarea în Joe Cocker & Patti LaBelle– You Are So Beautiful