ANM a emis o nouă alertă de vreme severă. Jumătate de țară, inclusiv Capitala, sub cod galben până la noapte
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii în jumătate de țară, mai precis 24 de județe și București. Alerta de vreme severă este valabilă de astăzi, de la ora 12.00, până la noapte, și vizează zone din Banat, cea mai mare parte a Crișanei, în vestul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, nordul Dobrogei și în sudul Moldovei.
Meteorologii au emis, duminică, o nouă avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de țară, în intervalul 28 mai, ora 12.00 – 28 mai, ora 23.00. Potrivit ANM, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină în Banat, cea mai mare parte a Crișanei, în vestul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, nordul Dobrogei și în sudul Moldovei. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp. Astfel de fenomene vor fi, pe arii mai restrânse, și în celelalte regiuni.
Prognoză specială în București. ANM anunță ploi și vijelii
ANM a emis o prognoză meteo specială care vizează Capitala. Astfel, în intervalul 28 mai, ora 12.00 – 28 mai, ora 23.00, vremea va fi în general instabilă. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu viteze la rafală de 50...60 km/h. În intervale scurte de timp se vor acumula în medie 8...10 l/mp.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade Celsius.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰