Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ninge fără oprire în zona de munte a judeţului Gorj. Cum se circulă acum spre staţiunea Rânca

Avem deja zăpadă depusă de câţiva centimetri la munte. Avem şi şosele închise, şi drumari la lucru. Spre încântarea noastră, de dimineaţă, prima ninsoare a ajuns şi în Capitală. Ceea ce ne redeschide apetitul pentru vacanţă. La Rânca, spre exemplu, cabanele şi pensiunile sunt rezervate aproape la capacitate maximă pentru sărbători. 

de Diana Speretoiu

la 12.11.2024 , 13:07

Deja, din cauza ninsorilor a fost închisă circulaţia pe Transfăgărăşan, între Piscul Negru şi Bâlea Cascadă. Acolo şi temperaturile au scăzut până la minus 11 grade Celsius. De altfel, şi Transalpina a fost închisă încă de ieri din acelaşi motiv, între staţiunea Rânca, Obârşia Lotrului şi Curpăt.

Ninge fără oprire în zona de munte a judeţului Gorj

În zona de munte a judeţului Gorj a nins fără oprire. Ninge în continuare, iar drumarii au intervenit cu utilajele pentru deszăpezire, în special pe segmentul dintre oraşul Novaci şi staţiunea Rânca. În prezent, se circulă fără probleme spre staţiune, însă este foarte important ca şoferii să aibă maşinile echipate cu anvelope de iarnă dacă au în plan să urce la munte.

Vezi și

O vreme care ne duce cu gândul la Crăciun. Cabanierii din Rânca au pregătit deja ofertele pentru sărbătorile de iarnă şi spun că gradul de ocupare este acum de 90%.

Până la ora 20.00 avem o atenţionare cod galben de ninsori însemnate cantitativ. În Carpaţii Meridionali va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă.

În restul masivelor doar pe suprafaţe restrânse aşteptăm ninsori. 

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă păstrați susținerea pentru același candidat la reluarea alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Ninge fără oprire în zona de munte a judeţului Gorj. Cum se circulă acum spre staţiunea Rânca