Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vreme extremă în Europa. Turişti loviţi de fulger pe o plajă din Italia, maşini luate de puhoaie în Austria

De la nord la sud, Italia a fost lovită de furtuni şi ploi torenţiale. Patru tineri au fost răniţi de fulger chiar pe plajă, într-un oraş din sudul Peninsulei. Cel mai grav rănit este un adolescent de 13 ani care se afla pe mal.

de Redactia Observator

la 25.08.2018 , 23:02

De la nord la sud, Italia a fost lovită de furtuni şi ploi torenţiale. Patru tineri au fost răniţi de fulger chiar pe plajă, într-un oraş din sudul Peninsulei. Cel mai grav rănit este un adolescent de 13 ani care se afla pe mal. În Austria, în schimb, zeci de maşini au fost luate de puhoaiele formate în urma ploilor puternice.

Ziua a debutat cu soare puternic aşa că turiştii nu s-au lăsat alarmaţi de avertismentele meteorologilor. Imaginile surprinse de martori arată cum, pe o plajă din Salento, cerul se întunecă brusc, iar fulgerul loveşte mai mulţi tineri care se jucau chiar pe mal. Cel mai grav, un adolescent de 13 ani a suferit un atac de cord şi este internat în stare foarte gravă.

În Taranto, oraş de coastă din sudul Italiei, o furtună de vânt şi praf a lovit din senin o plajă. Cearşafuri, umbrele şi lucrurile oamenilor au fost luate pe sus pe rafalele puternice de vânt. La câţiva kilometri distanţă, într-un alt oraş, o ploaie puternică care nu a durat nici jumătate de oră a transformat străzile în lacuri.

Vezi și

Martorii au filmat cum o mamă rămasă blocată în maşină cu bebeluşul ei este salvată de poliţişti.

În apropiere de Salzburg, localnici şi turişti au avut la dispoziţie câteva minute să se pună la adăpost. Din cauza ploii, apa a crescut rapid şi adevărate torente s-au format pe străzi.

În vestul ţării, aproape de graniţa cu Ungaria, situaţia este la fel de gravă. Şapte mii de case au rămas fără electricitate încă de ieri iar ploile încă nu s-au oprit. Un cod portocaliu de ploi şi vijelii vizează şi Slovenia şi Elveţia.  

În schimb, în Belgia, institutul naţional de meteorologie a declarat vara lui 2018 drept cea mai căduroasă din istoria ţării. Temperatura medie a depăşit recordul din 2003, de 19,7 grade Celsius.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Vreme extremă în Europa. Turişti loviţi de fulger pe o plajă din Italia, maşini luate de puhoaie în Austria