Vremea de mâine 15 octombrie. Ploi şi vânt în mai multe regiuni şi ninsori la munte. Unde se depune zăpadă
Vremea se menţine rece în România, cu ploi în mai multe regiuni ale ţării, intensificări ale vântului şi ninsori la munte. La altitudini de peste 1.500 de metri se va depune un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, iar rafalele vor atinge 80 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 18 grade Celsius, în timp ce dimineaţa şi noaptea, în unele zone, se vor forma ceaţă şi brumă.
Vremea la noapte
La noapte, cerul va fi variabil, cu înnorări și pe arii restrânse ploi slabe (cantități de apă de 1...2 l/mp) în Maramureș, nordul Moldovei și al Transilvaniei, iar în nordul Carpaților Orientali vor fi posibile precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă, în special a Carpaților Meridionali și de Curbură, unde vor fi rafale de 60...80 km/h, dar și pe litoral cu viteze de până la 40...50 km/h. Temperaturile minime se vor încadra între -4 grade în estul Transilvaniei și 10 grade pe litoral. Pe alocuri se va forma ceață și va fi brumă.
Vremea de mâine 15 octombrie în ţară
Cerul va avea înnorări temporare și va ploua în Maramureș și Transilvania, local în Crișana, Moldova și Muntenia și izolat în celelalte regiuni. La munte, cu precădere la altitudini de peste 1500 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă în general de 5...10 cm. Pe spații mici cantitățile de apă vor depăși 10 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, local și temporar cu intensificări în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei și izolat în rest, cu viteze de până la 40...50 km/h, iar în zona montană înaltă, în special a Carpaților Meridionali și de Curbură, vor fi rafale de 60...80 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între 8 grade în estul Transilvaniei și 18 grade în Oltenia și Muntenia, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 și 9 grade, cu cele mai mari valori pe litoral. Dimineața și noaptea pe alocuri va fi ceață și cu totul izolat brumă.
Vremea de mâine 15 octombrie în Bucureşti şi Cluj
În Bucureşti, cerul va fi temporar noros și trecător va ploua slab, cu precădere seara și noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Valorile termice vor fi apropiate de normalul climatologic al datei, astfel că maxima va fi de 16...18 grade, iar minima de 5...7 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.
La Cluj, vremea se va menţine relativ constantă, cu temperaturi maxime de 12 grade Celsius, cer închis şi frig. Nu sunt prognozate precipitaţii, însă vântul va creşte în intensitate şi va atinge viteze de până la 21 km/h.
Vremea de mâine 15 octombrie la munte
Valorile termice diurne se vor menține sub mediile multianuale specifice la mijlocul lunii octombrie. Cerul va avea înnorări și temporar se vor semnala precipitații în Carpații Meridionali, Carpații Orientali și în Munții Apuseni, unde pe spații mici cantitățile de apă vor depăși 10 l/mp. Precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, dar cu precădere la altitudini de peste 1500 m, acestea vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă în general de 5...10 cm. În restul zonei montane, temporar cerul va fi acoperit de nori și izolat va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, local și temporar cu intensificări în zona înaltă, în special a Carpaților Meridionali și de Curbură, unde vor fi rafale de 60...80 km/h.
