Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea pe 23 mai. Meteorologii anunţă încălzire în toată ţara

Vremea pe 23 mai se încălzeşte în toată ţara, transmit meteorologii de la ANM. Ploile se restrâng şi mai mult, iar temperaturile vor sări până la 29 de grade Celsius, spune prognoza meteo.

de Redactia Observator

la 22.05.2018 , 15:08

Vremea pe 23 mai se încălzeşte în toată ţara, transmit meteorologii de la ANM. Ploile se restrâng şi mai mult, iar temperaturile vor sări până la 29 de grade Celsius, spune prognoza meteo.

Noaptea de marţi spre miercuri: cer variabil, cu înnorări temporare în regiunile vestice şi sud-vestice, unde doar izolat vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali. Temperaturile minime se vor încadra în general între 6 şi 16 grade, anunţă prognoza meteo. Spre dimineaţă, izolat vor fi condiţii de ceaţă, în special în depresiuni şi pe văile râurilor.

Vremea 23 mai în ţară

Articolul continuă după reclamă

LA NIVELUL ŢĂRII: Miercuri, vremea va fi în general frumoasă şi va continua să se încălzească uşor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales după-amiaza şi seara în vest, în nord-vest, în centru şi în zona montană, unde pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele Carpaţilor Meridionali şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 29 de grade, iar cele minime în general între 7 şi 17 grade. Cu totul izolat, dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferica va scădea uşor.

Pe acelaşi subiect
Harta ANM cu vremea pe 23 mai

HARTĂ: Prognoza pentru marţi în România | Sursa: ANM

ÎN BUCUREŞTI: vremea va fi frumoasă în Capitală şi va continua să se încălzească uşor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 13...15 grade. Presiunea atmosferica va scădea uşor.

LA MUNTE: vremea va fi în general frumoasă în Carpaţi şi va continua să se încălzească uşor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales după-amiaza şi seara când pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele Carpaţilor Meridionali.

LA MARE: potrivit ANM, pe litoral, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 25 de grade, iar cele minime între 15 şi 19 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 18 şi 20 de grade.

Prognoza meteo 24 mai

Vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 31 de grade, iar cele minime în general între 7 şi 17 grade. În regiunile vestice şi în zona de munte, îndeosebi după-amiaza şi seara, înnorările vor fi temporar accentuate şi local se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vor fi condiţii de grindină.

Harta furnizată de ANM cu prognoza pe 24 mai

HARTĂ: Temperaturile în ţară pe 24 mai | Sursa: ANM

În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene izolate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Dimineaţa şi noaptea, cu totul izolat, vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferica nu va avea variaţii semnificative.

Prognoza meteo 25 mai

Vremea va fi în continuare caldă, dar gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi mai ales pe parcursul zilei se vor semnala averse şi descărcări electrice la munte, local în jumătatea de nord a ţării şi pe arii mai restrânse în rest. Izolat va cădea grindină şi se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate în intervale scurte de timp.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

VIDEO: Evoluţia temperaturilor în intervalul 22 - 29 mai | Sursa: Facebook/Meteoplus

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în est, în sud-est, iar de scurtă durată şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 30 de grade, iar cele minime între 8 şi 18 grade. Dimineaţa şi noaptea în zonele joase de relief vor fi condiţii de ceaţă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Vremea » Vremea pe 23 mai. Meteorologii anunţă încălzire în toată ţara