Antena Meniu Search
x

Vremea pe 28 mai. Căldură mare și furtuni, în special în vest

Vremea pe 28 mai 2018 va fi mai caldă ca de obicei în această perioadă. Prognoza meteo anunță însă furtuni în vestul țării.

Vremea pe 28 mai 2018 va fi mai caldă ca de obicei în această perioadă. Prognoza meteo anunță însă furtuni în vestul țării.

Noaptea de duminică spre luni: cerul va fi variabil, cu unele înnorări în zonele montane şi submontane, precum şi în regiunile sudice şi vestice unde însă, doar pe arii restrânse, vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Prognoza meteo arată că temperaturile minime vor fi cuprinse între 8 şi 17 grade.

Vremea 28 mai

Valorile termice, mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei, vor caracteriza o vreme mai caldă decât în mod normal, în cea mai mare parte a ţării, anunță ANM. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate, în special, după orele prânzului când local se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în regiunile vestice şi de sud-vest, în Carpaţii Occidentali şi Meridionali, precum şi în zonele submontane aferente acestora. Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel că, în intervale scurte de timp, pe spaţii mici, se vor acumula cantităţi de apă mai importante şi vor fi posibile căderi de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 30 de grade, iar cele minime între 7 şi 18 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei. Presiunea atmosferica nu va avea variaţii semnificative.

Pe acelaşi subiect

ÎN BUCUREȘTI: Vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 28...29 de grade, iar cea minimă de 13...15 grade. Presiunea atmosferica nu va avea variaţii semnificative.

Harta ANM cu vremea pe 28 mai

HARTĂ: Temperaturile pentru luni, 28 mai | Sursa: ANM

LA MUNTE: În zona Carpaţilor Occidentali şi în jumătatea de vest a Carpaţilor Meridionali, vor fi manifestări specifice instabilităţii atmosferice, pe parcursul zilei, respectiv înnorări, temporar accentuate, ploi sub formă de aversă, şi cu caracter torenţial, descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului, în general, de scurtă durată, însoţind aversele. Izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. În restul zonei montane, vremea va fi în general frumoasă. Valorile termice vor fi uşor mai scăzute decât cele din intervalul precedent.

LA MARE: Vremea se va încălzi uşor faţă de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 24 de grade, iar cele minime între 16 şi 18 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 20 şi 22 grade.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Vremea » Vremea pe 28 mai. Căldură mare și furtuni, în special în vest