Foto Vremea de mâine 16 aprilie 2024. Diferențe de 15 grade între nordul și sudul țării. Sunt așteptate furtuni
Vremea de mâine în România. Până pe 16 aprilie vremea va fi extrem de caldă pentru mijlocul lunii aprilie în toată ţara, devenind călduroasă după-amiaza îndeosebi în jumătatea de sud; astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 22...24 de grade pe litoral şi în deltă şi 34 de grade în sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei (valori cu 12...16 grade peste mediile climatologice). Cerul va fi variabil la senin, dar şi cu înnorări temporare, averse şi descărcări electrice, în a doua parte a zilei, cu totul izolat - în extremitatea de nord a teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, unde vor fi rafale de 50...60 km/h, iar în zona înaltă de peste 70 km/h, dar local şi temporar şi în celelalte zone, cu precădere în nord-vest, centru şi est, cu viteze în general de 40...50 km/h.
Pe 16 aprilie valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul anterior, accentuată în Banat, Crişana şi Maramureş, astfel încât se vor apropia de normele perioadei şi doar uşoară în rest, unde vor caracteriza în continuare o vreme extrem de caldă pentru această perioadă.
Temperaturile maxime se vor situa de la valori de 18...20 de grade în nord-vest şi până la 32...33 de grade în sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse, în marea lor majoritate, între 6 şi 16 grade. Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat şi se va manifesta mai ales din orele după-amiezii, prin înnorări, averse şi descărcări electrice în Banat, Crişana, Maramureş, iar mai ales spre seară şi noaptea şi în Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei şi local în Muntenia. Vor fi condiţii de grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, cantităţile de apă vor fi în general de 20...30 l/mp.
Spre sfârşitul intervalului, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, la altitudini de peste 1800 m, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Local şi temporar vântul va prezenta intensificări în toate regiunile, cu viteze în general de 50...60 km/h, iar în zona înaltă, cu peste 75...80 km/h, şi pe timpul ploilor poate lua aspect de vijelie.
Prognoza meteo București
- Trăim cea mai călduroasă zi de 15 aprilie din istorie. Azi, temperaturile se apropie de pragul caniculei
- Vremea 15 - 28 aprilie 2024. De la valul de aer tropical, la aer polar în doar câteva zile. Temperaturile scad şi...
- Furtuna Renata, care face ravagii în aceste zile în Europa, se îndreaptă spre România. Va aduce frig, ploi şi...
Vremea va fi în continuare extrem de caldă pentru această dată, cu o temperatură maximă de 31...32 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul nopţii când se vor semnala averse. Vântul va sufla în general moderat (35...45 km/h). Temperatura minimă va fi de 14...16 grade.
Vremea de mâine la munte
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în a doua parte a zilei şi în cursul nopţii, când vor fi perioade cu averse şi descărcări electrice. Vor fi condiţii de grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantiăţile de apă vor fi în general de 20...30 l/mp. Spre sfârşitul nopţii, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, la altitudini de peste 1800 m, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Local şi temporar vântul va prezenta intensificări, cu viteze în general de 50...60 km/h, iar în zona înaltă, cu peste 75...80 km/h. Valorile termice vor fi în scădere faţă de cele din intervalul precedent.
Cum va fi vremea în Europa
Vremea va fi predominant frumoasă în sud-vestul continentului şi în zonele aflate la nord şi la vest de Marea Neagră. În rest vor fi înnorări şi precipitaţii local însemnte cantitativ. Pe o zona extinsă din Elveţia şi Austria, peste nordul Ungariei, Cehia şi Slovacia până în Ucraina, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, local fenomene electrice şi izolat posibil grindină. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor. În sudul Europei va fi semnificativ mai cald decât în mod obişnuit pentru mijlocul lunii aprilie, iar în ţările centrale se va resimţi o răcorire a vremii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰