Video Zonele în care e cod galben de ninsori până miercuri seară
Vremea a trecut de la vară la iarnă în plină primăvară. Temperaturile au scăzut cu 10 grade Celsius faţă de ieri, iar la munte a nins serios. În Transilvania, un vârtej misterios a adus furtună cu grindină, care i-a înspăimântat pe localnici.
La Sinaia, la Cota 2.000, pârtiile arată ca iarna aproape. Ninsoarea a adus un strat de zăpadă pe care turiştii ar putea schia şi de 1 mai. Ziua a început cu ninsoare deasă şi la Vatra Dornei. În câteva minute, totul era alb. Utilajele pentru deszăpezire au ieşit pe străzi la mijlocul lui aprilie, gata de lucru.
Când se va încălzi
De altfel, în zonele înalte este cod galben de ninsori până mâine seară, iar primăvara a fost umbrită în toată ţara. Deşi este luna în care vremea începe să se încălzească bine, aprilie ne dă fiori. La Bucureşti, am trecut de la vremea de vară de ieri, cu 24 de grade Celsius la soare, la o zi gri, cu nori şi temperaturi cu 10 grade mai mici. "La inceputul acestei saptamani deasupra tarii noastre a ajuns un ciclon care a adus precipitatii si vant. Totodata, a coborât aer rece din nordul continentului. De joi, aceste mase de aer se retrag si vremea se va incalzi", a declarat Simona Căpşună, meteorolog Observator.
Până atunci, un vârtej puternic i-a înspăimântat pe localnicii din Mureş, care au crezut că vine tornada. Fenomenul meteo neobişnuit a dat semnalul că vor începe furtuni intense şi de scurtă durată, caracteristice lunilor mai şi iunie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
