Meniu
Search
x

Video Ionuţ Stancovici, antrenorul de fericire. Oferă speranţe şi vise oamenilor pe care societatea îi ignoră şi marginalizează fără să aştepte nimic în schimb

Cunoaştem astăzi un om care face bine fără să aştepte nimic înapoi. Pentru simplul motiv că aşa i se pare normal. Se numeşte Ionuţ Stancovici şi avem multe de învăţat de la el.

De Redactia Observator la 19.12.2021, 09:25
Vezi și

A ales să ajute exact acei oameni pe care societatea, din păcate, de cele mai multe ori îi izolează. Oameni imobilizaţi în scaune cu rotile, cărora el le dă şansa să trăiască experienţe la care n-ar fi visat. Să schieze sau să se plimbe într-un caiac, de exemplu. Ionuţ luptă azi pentru ei: vrea să doteze pârtiile din România cu scaune speciale de schi, pentru persoanele cu dizabilităţi. A testat deja cu succes acest lucru în Maramureş.

Citește și: Ce poți face înainte de sfârșitul anului ca să fii fericită, potrivit psihologilor

Sunt oameni pentru care normalitatea e cea mai mare dorință. Să simtă, să facă și să trăiască lucruri care pentru cei mai mulți oameni sunt firești. Cum ar fi să alunece pe o pârtie de schi. Pe pârtia din Cavnic, Maramureş, câţiva prieteni îşi provoacă limitele şi adrenalina, pe un covor special. E o misiune de echipă, un dans perfect între cei care nu-şi pot folosi picioarele, şi cei care îi coordonează. Pentru mulţi, e singura evadare dintr-o viaţă pe care au trăit-o izolaţi, într-un scaun cu rotile.

Ionuţ Stancovici, omul care oferă speranţă

Pe acelaşi subiect

"Foarte rar l-am văzut atât de fericit şi atât de bine. Să aibă curajul să viseze, să se bucure, pentru că eu nu am crezut niciodată, că o să pot să-i văd faţa lui atât de fericită pe schiuri", spune Aurica Radu, mama lui Andrei. "Cum vedeam pe alţii cum schiau sau mergeau în diferite aventuri la schi cu familia şi eu nu puteam. Eu nici n-aş fi crezut vreodată că o să pot participa la aşa ceva", a declarat Andrei Boroş, un tânăr în vârstă de 20 de ani.

Şi totuşi se întâmplă, pentru că cineva a îndrăznit să creadă. Ionuţ Stancovici şi-a dedicat viaţa şi toată energia unei comunităţi pe care societatea o ignoră. Peste 800.000 de persoane cu dizabilităţi trăiesc în România şi el a reuşit să le aducă speranţa de care aveau nevoie. Prin sport. Mai întâi, pe apă. "Am văzut un videoclip foarte frumos, din America, în care persoanele erau cu dizabilităţi locomotorii şi încercau caiacul", a declarat Ionuţ Stancovici.

Aşa că şi el a început să pună în caiac, în ţara noastră, oameni pentru care o plimbare înseamnă libertate. Iarna, pe o pârtie din Austria, a avut încă o idee. "Dacă eu merg acum la pârtie, găsesc schi şi snowboard, chiar dacă sunt în blugi şi vreau să schiez, eu ştiu că undeva la pârtie e aşa ceva. Asta vreau să fie normal şi pentru ei", mai spune Ionuţ Stancovici. O misiune pe care a început-o anul trecut, când a dotat cinci pârtii cu scaune speciale, pe care orice persoană cu dizabilităţi le poate folosi gratuit. Poate să amenajeze şi alte locuri, dacă îi spunem Ajut Eu.

Oamenilor cărora le-a întins o mână, Ionuţ le e şi prieten, şi antrenor

Oamenilor cărora le-a întins o mână, Ionuţ le e şi prieten, şi antrenor. Ştie povestea fiecăruia. Şi vede dincolo de întâmplările care le-au dat viaţa peste cap. "La vârsta de 14 ani eram clasa a noua la şcoală. Stăteam la cămin şi într-o seară stăteam la balconul de la cameră şi am căzut de la etajul 1", a declarat Vasile Ilie Bota.

Ionuţ le oferă libertate, respect, speranţă. Într-un cuvânt, normalitate. Un bine care se întoarce către el. "Încerc să le ofer cât de mult pentru că ştiu şi am văzut că pot. Ce primesc eu de la ei? Vă daţi seama că în momentul când ajungi să-i plimbi şi auzi de dimineaţa până seara că ei te iubesc şi bucuria care o arată şi dorinţa să se mai dea sau să se repete această experienţă. Îţi umple sufletul cu bucurie şi cred că este cel mai minunat lucru pe care aş putea să-l am vreodată de la misiunile noastre", a declarat Ionuţ Stancovici.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Ajut Eu » Ionuţ Stancovici, antrenorul de fericire. Oferă speranţe şi vise oamenilor pe care societatea îi ignoră şi marginalizează fără să aştepte nimic în schimb