Incredibila poveste a lui Ștefan Doyle, tânărul care s-a întors pe scenă în ciuda luptei cu scleroza
Ştefan Doyle, românul adoptat în Irlanda la începutul anilor '90 şi care şi-a reîntâlnit familia din Satu-Mare, în cadrul demersului Observator "Scris în ADN" a fost diagnosticat la câteva luni de la reîntâlnire cu scleroză multiplă, o boală care l-a ţinut departe de scenă timp de mai bine de un an. S-a întors acum în România unde are de gând de susţină un concert pentru lupta împotriva acestei maladii.
Ştefan Doyle, românul a cărui poveste a smuls lacrimi în cadrul campaniei Observator "Scris în ADN", vorbește acum despre curajul de-a merge mai departe în ciuda unei maladii extrem de grele - scleroza multiplă. Stefan a ajuns la Bucureşi la invitaţia Casei Regale şi a transmis un mesaj pentru Observator.
"A fost un Iad. A fost atât de dificil. Da, sunt acum în cărucior cu rotile, nu pot merge, dar nu înseamnă că nu pot încânta publicul. Tot ce vreau să fac este să mă întorc, să fiu prezent din nou în București și în România. Și vreau să arăt tuturor care au aceastp boală că dacă eu pot face asta, atunci oricine poate. Așa că, pe scurt...m-am întors", a spus Stefan Doyle.
Incredibila poveste a lui Ștefan Doyle, tânărul care s-a întors pe scenă în ciuda luptei cu scleroza
Cum și-a regăsit Ștefan Doyle familia
A fost nevoie de 35 de ani ca să îşi poată îmbrăţişa mama pentru prima dată. Şi să afle, că de fapt, nu ea l-a dat spre adopţie, ci alţii l-au smuls din braţele ei şi l-au vândut ca la târg. Ar putea fi scenariul unui film. Dar e o poveste adevărată, petrecută în România anilor '90. Maria Rohnean l-a găsit pe "irlandezul" Ștefan Doyle când își căuta familia. Avea un buletin și un gând de care era și nu era sigur: acela că acasă este în România. Ștefan, care a urcat și pe scena X-Factor, a reușit să își găsească familia la Satu Mare.
Materialul complet cu Ștefan Doyle din campania "Scris în ADN" este AICI.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
