Video Schimbare majoră la Evaluările Naționale pentru elevii din clasele primare. Apar noi tipuri de exerciţii
Cei mai mici dintre elevi intră într-un carusel de emoţii zilele acestea. Cei din clasa a doua se pregătesc pentru primul examen serios din viață. Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a încep marți, iar anul acesta testele schimbă puțin regulile: apar și exerciții de tip PISA. Mai multe materii își dau mâna în situații din viața reală şi se testează capacitatea copiilor de a se adapta. România este pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la acest capitol.
„Cred că o să fie greu. Multă materie este foarte grea și eu nu o înțeleg atât de bine”, spune Ștefan.
„Eu cred că va fi între mediu și greu și ușor în același timp. Avem un fel de carte de evaluare pe care lucrăm teste toate zilele astea. Puțin, nu prea mult, 50-50.”, spune o elevă.
La clasa a IV-a, pregătirile sunt în toi. Copiii lucrează din culegeri speciale.
„Mie îmi place matematica mai mult, iar la aceste teste mi se pare mai complicată metoda mersului invers. La română mi se pare cel mai greu când facem compunerile, deoarece greșesc la ortografie și la cuvinte. 10”, spune un elev.
Schimbare majoră la Evaluările Naționale
Noutatea acestui an vine din felul în care sunt gândite subiectele: mai aproape de viața de zi cu zi a copiilor. Problemele nu mai sunt doar din manual, ci din realitate.
"Să vă dau un exemplu: la clasa a doua am introdus o problemă nouă care, dincolo de efectuarea unor calcule matematice într-un context de tipul prețul unui buchet de flori... Acum, de exemplu, întrebarea e de tipul: E adevărat că prețul buchetului este atât? Explică răspunsul tău.”, a declarat Bogdan Cristescu, Centrul Național pentru Evaluare și Curriculum.
„Este destul de greu să îți amintești care sunt formele de relief și să iei cunoștințe de la geografie...Vorbim de științe, vorbim de cunoștințe care țin de cultură generală. Pentru ei, evaluarea națională este un diagnostic”, a declarat Daniela Roșu, învățătoare.
Profesorii spun însă că adevărata provocare rămâne programa școlară, care trebuie adaptată noilor cerințe.
„Colegele mele de la clase au constatat că, spre deosebire de noi, ei au o gândire mult mai bună pentru partea practică. Noi demult lucrăm în acest fel cu ei, cu toate că nu tot timpul putem să aplicăm partea practică în cunoștințele și competențele pe care le transmitem, având în vedere chiar programa de care povesteam.”, a declarat Daniela Voinea, Sfinţii Voievozi.
Notele de la această Evaluare Națională nu se trec în catalog și nici nu reprezintă un sistem de departajare a copiilor pentru următorul ciclu de învățământ. Corectarea însă se face în aceeași școală, dar de către profesori diferiți, de la o clasă paralelă. Baremul vine de la Ministerul Educației.
Cele mai recente date arată că patru din zece copii români de 15 ani nu înțeleg ce citesc și doar jumătate fac conexiuni matematice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
