Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Yasmin a doborât barierele legate de Sindromul Down și acum e terapeut cu diplomă în Psihologie pentru copiii cu autism

Viaţa e un dar, o spune o tânără cu Sindrom Down, care demonstrează că orice barieră poate fi dărâmată. A studiat Psihologia, a terminat o facultate şi astăzi e terapeut pentru copii cu autism. Povestea ei e unică în România. Şi pentru dragostea pe care o dăruieşte în fiecare zi, merită să-i spunem Ajut Eu.

de Redactia Observator

la 21.12.2021 , 17:43

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Yasmin s-a născut odată cu libertatea, într-o zi de decembrie, în mijlocul Revoluţiei. Un copil special, într-o lume nouă. A fost un şoc pentru mama ei, fostă asistentă medicală, să afle că are Sindrom Down. Şi mai neaşteptat a fost drumul pe care l-a urmat.

Yasmin Ismail este astăzi terapeut cu diplomă în Psihologie. Unul dintre puţinii tineri cu Sindrom Down din România care au reuşit să termine o facultate şi să obţină un job.

Vezi și

Mama Yasminei: D-aia am rămas puţin blocată, puţin mai mult blocată, că nu e o facultate uşoară. Ea a făcut grădiniţă, şcoală, liceu în învăţământ public şi asta am constatat că a ajutat-o mult în incluziune, în integrare.

Ce este sindromul Down

Sindromul Down e provocat de un cromozom în plus - supranumit cromozomul iubirii. Pentru că dincolo de dificultăţile de dezvoltare şi de prejudecăţile celorlalţi, cei născuţi aşa au un dar natural să iubească, să nu judece şi să ofere.

Fix asta face Yasmin, în fiecare zi. Ajută copii cu autism să se integreze în societate. Le oferă părinţilor tulburaţi de întrebări speranţa că dacă ea a putut, şi copiii lor vor putea.

Yasmin e dovada că merită să încerci. Să munceşti, să treci peste refuzuri şi să baţi la uşi închise până când cineva îţi deschide.

Adrian Gemănaru, manager centru terapeutic: În urmă cu 6 ani de zile ne-a așteptat dimineața, în fața instituției, în fața centrului. Am găsit-o împreună cu mama. Am primit-o cu brațele deschise și pentru noi a fost o premieră pentru că nu mai cunoscusem o persoană cu nevoi speciale, absolventă de studii superioare, mai ales în psihologie.

Yasmin: Am simțit un sentiment de bucurie că pur și simplu sunt acceptată. 

Câteva luni, a făcut voluntariat. Azi, şase ani mai târziu, e terapeut angajat şi e acolo oricând cineva are nevoie de ajutor.

Adrian Gemănaru, manager centru terapeutic: A alergat zeci de kilometri, a strâns fonduri pentru activitatea noastră a centrului, e în permanență și voluntar atât pentru copiii din centru, cât și pentru ce facem în afara centrului.

De sărbători, şi-ar dori un laptop, dar nu îndrăzneşte să-l ceară. Pentru că Yasmin e mai obişnuită să ofere, decât să primească.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Ați renunța la economisirea pentru o locuință sau o mașină ca să vă bucurați de vacanțe și hobby-uri?
Observator » Ajut Eu » Yasmin a doborât barierele legate de Sindromul Down și acum e terapeut cu diplomă în Psihologie pentru copiii cu autism