Primul mesaj al lui Cioloș, după dezastrul de la alegeri: "Un eșec pentru noi, un duș rece pe care îl primesc"
Scorul naţional la alegerile de duminică este un eşec pentru partidul REPER, dar şi pentru toată mişcarea de modernizare a României, afirmă europarlamentarul Dacian Cioloş, care adaugă însă că speră în constituirea unei alternative la PSD-PNL şi la extremism.
"În primul rând vreau să vă mulţumesc tuturor celor care aţi votat echipa REPER, la locale şi europarlamentare. Fiecare vot şi mesaj primit în aceste săptămâni contează mult pentru mine, pentru că a fost unul pentru seriozitate după o campanie făcută fără populism. Mulţumesc întregii echipe REPER, membrilor din toată ţara, voluntarilor care şi-au luat din timp şi au depus mari eforturi să ne ajute, dar şi donatorilor. A fost o campanie grea. Nu am avut şi nu avem banii partidelor mari, nu am avut reţelele lor şi nici nu am recurs la metode ilegale, cum am văzut în multe cazuri", a scris Cioloş pe Facebook.
Potrivit acestuia, cele peste 300.000 de voturi primite la europarlamentare nu sunt puţine în condiţii normale, însă comasarea a crescut prezenţa şi, fără să aibă încă cifre oficiale finale, realitatea arată că REPER nu a trecut pragul electoral.
"Scorul naţional este un eşec pentru noi, dar şi pentru toată mişcarea de modernizare a României şi este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea. Sunt multe decizii din trecut care ne-au adus aici, orgolii, semnale prost înţelese. De aceea, cred că după ce avem rezultatele finale, trebuie să judecăm şi să acţionăm pe baza lecţiilor învăţate şi a mesajului transmis de alegători, iar cei care au energia şi validarea oamenilor, să încerce rapid reconstrucţia opoziţiei centrist-liberale, fără egouri şi fantomele trecutului", a adăugat eurodeputatul, potrivit Agerpres.
Dacian Cioloș: Eu îmi voi lua un timp de reflecţie
El este totuşi optimist în ceea ce priveşte constituirea unei alternative la PSD-PNL şi la extremism.
"Sunt optimist că o reconstrucţie are o bază solidă. Nicuşor Dan a câştigat Bucureştiul, Dominic Fritz a fost reconfirmat la Timişoara. În foarte multe oraşe, scorul cumulat al REPER, USR şi al celor doi independenţi trece de 25-30%. Este o bază solidă. De aici se poate construi o alternativă la PSD-PNL şi la extremism şi cred că încă este timp pentru un rezultat bun la parlamentare şi prezidenţiale, dacă se începe rapid această reconstrucţie. Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios. Dar îmi doresc ca toţi cei care au muncit şi cei care s-au mobilizat în această campanie să nu-şi piardă speranţa. Au convins într-un timp foarte scurt mulţi oameni şi trebuie să continue să creadă în idealurile, valorile şi principiile pe care le susţin", a transmis Dacian Cioloş.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰