Foto Rezultate finale alegeri parlamentare 2020, anunţate de BEC. Începe procedura pentru atribuirea mandatelor
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat rezultatele finale ale alegerilor parlamentare, după centralizarea tuturor voturilor.
- Rezultatele de la alegerile parlamentare 2020 au fost transmise de BEC, după renumărarea mai multor voturi
Biroul Electoral Central a obligat Biroul Electoral Judeţean Argeş să renumere voturile din zeci de secţii de votare, după ce trei partide au depus contestaţii reclamând nereguli, mai exact PMP, PNL şi Partidul Social Democrat al Muncitorilor.
Rezultate finale Camera Deputaţilor
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT: 1.705.786 de voturi
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL: 1.486.402 de voturi
ALIANȚA USR PLUS: 906.965 de voturi
ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR: 535.831 de voturi
UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA: 339.030 de voturi
Rezultate finale Senat
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT: 1.732.289 de voturi
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL: 1.511.227 de voturi
ALIANȚA USR PLUS: 936.864 de voturi
ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR: 541.938 de voturi
UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA: 348.262 de voturi
Prezența la vot
6.059.113 de români au votat la alegerile parlamentare 2020, ceea ce înseamnă o prezenţă de 31,84 %. Cei mai numeroşi au fost votanţii din categoria de vârstă 45 - 64, urmaţi de cei de peste 65 de ani. Cea mai slabă prezenţă a fost înregistrată la categoria 18 - 24 de ani.
La alegerile parlamentare din 2016, prezenţa la vot la închiderea urnelor fusese de 39,49%, ceea ce reprezintă 7.212.022 alegători.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰