Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Încep negocierile pentru programul de guvernare, după ce PNL, USR-PLUS şi UDMR şi-au împărţit funcţiile

Trei partide, trei programe politice, un singur Guvern. Dacă funcţiile s-au cam împărţit, acum s-a ajuns la faza negocierilor pe programul de guvernare. Mizele sunt mari, în condiţiile în care campania electorală a adus promisiuni măreţe de la fiecare partid în parte. Pe lista chestiunilor problematice sunt pensiile speciale, spre exemplu. De care liberalii nu s-au atins deşi au avut un an guvernarea. 

de Redactia Observator

la 11.12.2020 , 22:15

  • Partidele câştigătoare sunt în faza de negocieri pentru programul de guvernare
  • Unul dintre aspectele problematice de pe listă sunt pensiile speciale

Nici bine nu s-au terminat alegerile, că deja sunt uitate multe dintre promisiuni. Se stabilesc acum priorităţile viitoarei guvernări. Doar că viitorii parteneri de guvernare nu reuşesc să se pună de acord peste tot. Spre exemplu, consensul de pe tema menţinerii cotei unice dispare când vine vorba de eliminarea taxelor pe salariul minim, o măsură promisă de USR-PLUS. 

Claudiu Năsui, deputat USR: Primii 2230 de lei, statul să nu se atingă de ei. Noi avem cea mai mare impozitare a salariului minim din toată Europa.

Ionel Dancă, purtător de cuvânt PNL: Vom căuta să înţelegem argumentaţia, modul de aplicare al unei astfel de măsuri. 

Vezi și

Dispută mare este și pe Educație, un minister care încă nu a fost adjudecat. USR-PLUS vrea descentralizare şi depolitizare, adică inspectorii şcolari să nu mai fie numiţi pe criteriul carnetului de partid.  Ar vrea şi program pentru elevi de la 8 la 17, însă liberalii nu sunt convinși deocamdată.

Ionel Dancă, purtător de cuvânt PNL: Toate măsurile vor fi analizate punctual.

Pe Sănătate, miza mai mare este care dintre cele două partide va deține portofoliul. Sunt de acord toţi că e nevoie de investiții masive. Şi toţi reiau importanţa celebrelor spitale regionale, devenite deja un fel de fata Morgana a Sănătăţii. Iar USR plusează cu măsură controversată: 

Claudiu Năsui, deputat USR:  Ne dorim un drept mai mare de alegere al pacientului, posibilitatea de a intra în concurenţă cu casa, de a facilita asigurări private de sănătate, să vă puteţi alege şi o alternativă la CNAS.

Sunt reluate şi promisiunile privind eliminarea pensiilor speciale. Deși au fost la guvernare în ultimul an, liberalii nu s-au atins de ele. Se dă vina pe tehnicalităţi. Iar de la 1 ianuarie vor intra în vigoare şi pensiile speciale pentru aleşii locali. 

Ionel Dancă, purtător de cuvânt PNL: PNL a susţinut, alături de colegii din USR-PLUS, mai multe formule de eliminare a pensiilor speciale.

Reporter: De ce nu a fost luată această măsură până acum prin OUG? 

Ionel Dancă, purtător de cuvânt PNL: Riscau să fie neconstituţionale. 

Şi reforma Constituţiei revine pe agenda publică. Matematica parlamentară însă nu îi ajută. Au nevoie de social-democrați pentru a modifica legea fundamentală.

Barna Tánczos, senator UDMR: Dacă formaţiunile politice serioase găsesc o soluţie pentru reforme serioase şi avem înţelepciunea să ne înţelegem, se poate face. 

Oficial, PNL, UDMR şi USR-PLUS încep sâmbătă negocierile. Neoficial, se împart funcţii şi se fac concesii de aproape o săptămână. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Încep negocierile pentru programul de guvernare, după ce PNL, USR-PLUS şi UDMR şi-au împărţit funcţiile