Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Scandalul fermelor de troli. Directoratul pentru Securitate Cibernetică spune că a făcut anchetă şi nu a găsit niciuna

Război cu hackeri şi ferme de troli pentru Palatul Cotroceni. Marcel Ciolacu si Elena Lasconi îl acuză pe Mircea Geoana că ar folosi ferme de troli în campania electorală, pentru a manipula alegătorii pe reţelele de socializare.

de Redactia Observator

la 31.10.2024 , 13:56

- Shutterstock

Fostul lider NATO spune că e vorba despre "minciuni sfruntate" si acuză, la rândul său, o operaţiune de fake-news pusă la cale de PSD. Între timp, institutiile Statului fac verificări în acest caz. 

Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică a anunţat că a făcut verificări în acest caz şi că în urma propriei anchete reiese că nu există nicio dovadă că în România ar exista o astfel de fermă de troli făcută să influenţeze şi să manipuleze opinia alegătorilor pe reţelele de socializare. În această dimineaţă, Toni Greblă, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, a anunţat că  în urma unei colaborări cu Ministerul Digitalizării şi cu Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii, Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat principalele platforme de socializare (Facebook, Instagram, Tiktok) pentru a verifica oficial dacă există candidaţi la alegerile prezidenţiale care ar folosi ferme de troli pentru a manipula intenţia de vot şi opinia alegatorilor pe reţelele de socializare.

Mircea Geoană susţine că este vorba de minciuni sfruntate, un fake news grosolan, cel care îl acuză pe rivalul său în cursa pentru Cotroceni, Marcel Ciolacu, că ar fi pus la cale toată această acţiune de compromitere în colaborare cu fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă. Şefa USR Elena Lasconi susţine în continuare că Mircea Geoană s-ar fi întâlnit cu cetăţeanul israelian Tal Hanan.

Articolul continuă după reclamă

Cine este Tal Hanan

Pe acelaşi subiect

Tal Hanan este cel despre care jurnaliştii de la The Guardian au publicat anul trecut o anchetă din care reiese că o divizie de hackeri condusă de acest Tal Hanan, un fost ofiţer al forțelor speciale din Israel, ar fi influenţat alegerile din peste 30 de ţări din întreaga, lume folosind astfel de tactici de dezinformare şi manipulare folosind ferme de troli pe rețelele sociale. 

Mircea Geoană spune că nu îl cunoaşte şi nici nu s-a întâlnit cu el

”De ce v-aţi întâlnit recent cu Tal Hanan, recunoscut şi sub numele de Jorge? Pentru cei care nu ştiu cine este Tal Hanan, este un individ care coordonează o echipă foarte mare de hackeri, ferme de troli, de dezinformare, un individ care a manipulat alegerile din peste 30 de ţări din lume”, l-a întrebat preşedintele USR Elena Lasconi pe Mircea Geoană în timpul unei dezbateri televizate.

Elena Lasconi a publicat pe contul ei de Facebook anumite fotografii în care Tal Hanan apare în faţa institutului ASPEN, un institut fondat de Mircea Geoană. Însă nu apare într-o fotografie cu Mircea Geoană, cel care susţine că nu îl cunoaşte pe acest Tal Hanan şi că nu s-a întâlnit niciodată cu acest personaj.

Candidatul independent Mircea Geoană a replicat că nu ştie cine este Tal Hanan, omul cu care Elena Lasconi susţine că s-ar fi întâlnit recent. La rândul său, premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la Preşedinţie, a declarat miercuri, înaintea şedinţei de Guvern, că într-o clădire rezidenţială există o fermă de troli care l-ar ajuta pe Mircea Geoană în campanie şi că instituţiile statului trebuie să spună dacă activitatea este legală.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » Scandalul fermelor de troli. Directoratul pentru Securitate Cibernetică spune că a făcut anchetă şi nu a găsit niciuna