Prezență la vot de 34,52% la nivel naţional, până la ora 17:00
Prezenţa la vot la alegerile locale, până la ora 17:00, este de 34,52% la nivel naţional și de 26,24% în București. În Capitală, prezenţa este mai mare decât în urmă cu patru ani, când până la aceeași oră se prezentaseră la urne 22,2% din votanții de pe listele electorale.
De Daniel Murărescu la 27.09.2020, 17:32- 6.317.057 de alegători au votat până la ora 17:00
- Secțiile sunt deschise până la ora 21:00, Marcel Vela a cerut prelungirea votului
- Primele rezultate exit-poll vor fi anunțate la Observator, la ora 21:00, într-o ediție specială
Până în prezent, cei mai numeroşi la vot rămân alegătorii din categoriile de vârstă 45-64 de ani şi cei de peste 65 de ani. În cazul persoanelor cu vârsta între 45 şi 64 de ani, participarea la vot continuă să crească, în timp ce în cazul celor de peste 65 de ani ritmul a încetinit considerabil.
Începe să crească prezența la scrutin a alegătorilor din categoriile de vârstă 18 - 24 de ani, 25-24 de ani şi 35-44 de ani.
Până la ora 17:00, în ţară votaseră 6.317.057 de cetățeni, reprezentând 34,52% din total alegătorilor de pe listele electorale.
La alegerile prezidenţiale de anul trecut, la aceeaşi oră, prezenţa era puţin peste 37,86% la nivel naţional.
La precedentele alegeri locale, până la ora 17:00 votaseră 35.37% dintre alegători, iar în Bucureşti 22,2%.
Citește și: Ministerul de Interne cere BEC prelungirea votului după ora 21.00