De la 8.400 lei la 4.800 de lei pensia. Proteste ale românilor care se plâng că vor ajunge cu venitul la jumătate
Minerii de la exploatările de cărbune Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan, ce aparţin de Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ) au protestat joi, fiind nemulţumiţi de noua lege a pensiilor, scrie Agerpres.
De Redactia Observator la 16.11.2023, 18:15- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
La protest au luat parte minerii care au ieşit din schimbul întâi, dar şi angajaţi care lucrează la suprafaţă, aceştia din urmă renunţând la pauza de masă pentru a putea fi împreună cu colegii lor.
Minerii sunt nemulţumiţi de noua lege a pensiilor
Minerii susţin că noua lege este discriminatorie, deoarece angajaţii care se vor pensiona după prevederile acestui act normativ vor avea pensii mai mici cu peste 40%, comparativ cu cei care au ieşit deja la pensie.
"Protestul nostru este legat de pensii şi de cuantumul lor. Un miner care astăzi ar avea o pensie de 8.400 de lei, pe noua lege va avea o pensie de 4.800 de lei. Am avut surpriza, la Ministerul Muncii, ca atunci când am prezentat un calcul corect, (...) să mi se spună că au fost luaţi prin surprindere. Eu nu pot să accept astfel de lucruri", a declarat preşedintele Sindicatului Muntele, Darius Câmpean.
- "Guvernul vrea să ne scoată la pensie după ce murim." Sindicaliștii au ieșit în stradă, nemulțumiți de noile...
- Veşti rele de la Bruxelles. Datele publicate de Comisia Europeană anunţă o realitate sumbră pentru economia...
- Cum vrea Guvernul să strângă bani pentru pensii. Lideri din PNL ameninţă cu ruperea Coaliţiei dacă PSD propune...
Liderul sindical a adăugat că este împotriva prelungirii vârstei de pensionare, afirmând că activitatea minerilor se desfăşoară în condiţii mai grele ca în trecut, iar minele şi centralele electrice pe bază de cărbune se vor închide din anul 2032.
"Vrem să ne fie respectată demnitatea de român şi de cetăţeni europeni"
"Ştim că activitatea noastră va deveni istorie din anul 2032, dar vrem să ne fie respectată demnitatea de român şi de cetăţeni europeni", a punctat Câmpean.
El a mai spus că amendamentele la proiectul legii pensiilor, propuse de mineri, ar urma să fie discutate luni, la Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, şi apoi în plen.
Preşedintele Sindicatului Muntele a arătat că situaţia este tensionată şi că există riscul "să se ridice toată Valea Jiului" în cazul în care aspectele semnalate nu vor fi soluţionate.