Minivacanță de Adormirea Maicii Domnului. Ce se întâmplă cu angajații din privat care lucrează pe 15 august
În doar câteva zile, românii vor avea parte de o nouă minivacanţă, care va însuma în total patru zile. Există însă reguli pentru angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare.
De Adrian Obreja la 07.08.2023, 09:16Adrian Obreja, reporter Observator: "În câteva zile urmează o nouă minivacanță de patru zile pentru că ziua de 15 august, atunci când se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului, este declarată zi liberă, iar bugetarii vor avea liberă și ziua de 14 august. Nu același lucru se întâmplă pentru cei care lucrează în mediul privat, zi liberă va fi doar cea de 15 august. Cât despre angajatorii ai căror angajați lucrează în aceste zile de sărbătoare legală, aceștia trebuie să acorde compensații pentru cei care lucrează în zilele libere. Trebuie acordate zile libere în următoarele 30 de zile din momentul sărbătorii legale sau, dacă acest lucru nu este posibil, atunci trebuie acordate sporuri salariale. Angajatorii care nu respectă aceste măsuri riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei. Cât despre zilele libere rămase de acum și până la finalul anului, în afară de această minivacanță, mai sunt zile declarate libere cele de 30 noiembrie și 1 decembrie, plus 25 și 26 decembrie."