Antena LIVE

Curs valutar

Video

Versailles-ul Transilvaniei, pe lista celor 21 de atracţii turistice pe care guvernul vrea să le promoveze. Zonele vizate de investiţii

Avem o ţară frumoasă şi începem să punem în valoare zone ignorate până acum. Cel puţin asta îşi propune Guvernul care declară 21 de localităţi din ţară zone cu potenţial turistic. Asta înseamnă că vor avea întâietate la atragerea de fonduri europene menite să dezvolte turismul în aceste locuri. Dacă unele sunt deja pe harta atracțiilor tustice, în altele, neputința și nepriceperea celor care le-au stat în frunte au adus moştenirile în paragină. 

De la 01.02.2023, 21:30
WhatsApp
Vezi și:

Comuna Bonţida din Cluj a luat-o înaintea autorităţilor. Potenţialul turistic a fost confirmat deja o dată cu festivalul Electric Castle care atrage anual peste 200.000 de turişti. Cum există doar două pensiuni deschise, localnicii au învăţat singuri să facă turism.

Localnic: Vai de capul meu! Da, vin foarte mulţi în fiecare an. Vin cu rulotele câţiva şi câţiva cu corturile. Le ofer tot ce pot, apă, curent electric. 

Turist: Am ales să stăm în gazdă la cineva. În curtea casei.

Turişti vin şi în restul anului, dar atracţiile din zonă nu conving prea mulţi că merită efortul

Mai puţin căutat în afara festivalului Castelul Banffy sau Versailles-ul Transilvaniei este o atracţie pe tot parcursul anului. Zidurile vechi construite în secolul al XVI-lea şi încărcate de istorie sau expoziţiile din încăperile restaurate în ultimii ani le oferă vizitatorilor o experienţă de neuitat.

Nicolae Gruz, viceprimar Bonţida: Avem un muzeu al satului unicat în ţară cu piese de muzeu. Au ce vizita. Acum se restaurează un castel frumos în Răscruci.

Şi comuna Goieşti din Dolj este la răscruce. Locul care l-a inspirat pe poetul Alexandru Macedonschi a fost, în sfârşit, băgat în seamă de cineva. Doar că ar putea fi deja prea târziu.

Ruina de pe culmea pustie a avut o istorie zbuciumată

Conacul în care a copilărit Macedonski a intrat în proprietatea statului în epoca de aur. A fost pe rând şcoală, cămin cultural şi muzeu. După Revoluție, a fost dat uitării, a căzut pradă hoților, iar în 2001, moștenitorul a donat domeniul autorităților județene. Singura dorință a boierului Berlescu când a donat moșia de la Goiești statului român? Să fie amenajat un centru pentru copiii orfani. Au trecut de atunci 22 de ani.

Anii au trecut în zadar şi pentru o altă staţiune din judeţ pe care Guvernul vrea acum să o resusciteze. Nici stațiunea Victoria din Bratovoești nu a avut o soartă mai bună. De la fostul Snagov al Craiovei, așa cum era cunoscută zona de agrement de aici, s-a ajuns la paragină.

La vremuri cu de toate visează acum localnicii din cele 21 de localităţi, atestate ca zone cu potenţial turistic. Pasul care le-ar putea aduce, ulterior, titlul multrâvnit de staţiuni turistice.

Marin Ţole, secretar de stat Ministerul Dezvoltării: Ăsta este şi de fapt scopul ca să poată într-adevăr să fie atrase mai multe surse financiare. 

Dezvoltarea localităților rămâne tot în mâna aleșilor locali. De ei depinde să atragă fonduri.

Cristina Oprea

La 37 de ani, are deja mai mult de 15 ani de când lucrează în presă. A început la Gazeta de Sud. A făcut marketing şi comunicare în mass media, CSR, vânzări sau voluntariat în campanii umanitare. ...

turism
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025