Cleopatra Stratan şi Edward Sanda s-au mutat împreună. Artiştii se pregătesc de nuntă: Luna viitoare se va întâmpla marele eveniment din viaţa noastră
Cleopatra Stratan şi Edward Sanda au planuri mari în general, dar mai ales pentru perioada următoare. Cei doi artişti pregătesc nunta. Fericitul eveniment va avea loc luna viitoare.
De Redactia Observator la 19.07.2021, 15:13- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Artiştii au scos şi piese noi şi şi-au lansat videoclipurile în aceeaşi zi. "Cum să uit" este prima colaborare dintre Edward Sanda şi El Nino. Pe cei doi artiști îi leagă o prietenie, iar acum vin și cu o colaborare pe plan muzical. "Cum să uit" este o piesă de stare, perfectă pentru vară, de ascultat la maxim, cu un pahar de băutură rece în față. În videoclip, Edward surprinde printr-o imagine underground, diferită de cea cu care și-a obișnuit fanii până acum.
Iar Cleopatra a lansat melodia "O mie de fiori". Noul single este scris și compus de artistă alături de Anastasia Sandu și Edward Sanda, iar videoclipul este regizat de George Secrieru.
Interviul integral poate fi urmărit în materialul video de mai sus.