Calendar Evaluare Națională 2021. Când pot susține examenul elevii care ratează prima sesiune din cauza Covid-19
Evaluarea Națională 2021 va avea o sesiune suplimentară în această vară. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că aceasta va fi organizată pentru elevii care nu au putut să se prezinte la data stabilită inițial din cauza pandemiei Covid-19.
De Cornel Preda la 31.05.2021, 17:51Sesiunea suplimentară de la Evaluarea Naţională va fi organizată la două săptămâni după prima sesiune, pentru elevii aflaţi în izolare sau infectaţi cu Sars-Cov-2.
„Elevii care susţin examenul de Bacalaureat au o doua şansă în sesiunea din toamnă. Am considerat că este echitabil să aibă şi elevii care susţin Evaluarea Naţională aceeaşi şansă. Drept pentru care va fi organizată o sesiune suplimentară pentru Evaluarea Naţională la două săptămâni după prima sesiune. În această sesiune se vor putea prezenta elevii care au fost împiedicaţi fără voia lor să se prezinte în prima etapă de Evaluare Naţională”, a explicat Sorin Cîmpeanu.
El a precizat că vor fi cazuri speciale în care Ministerul Educaţiei va da derogare pentru susţinerea Evaluării Naţionale. „Pentru toţi acei elevi şi credeţi-mă că avem situaţii absolut impresionante, menţionez fără să vă dau niciun nume, un elev care a luat calificativul foarte bine din clasa I până în clasa a IV-a, care a luat nota 10 din clasa a V-a până în clasa a VIII-a, fără excepţie, care a luat 10 la simularea Evaluării Naţionale şi care acum se află într-o altă ţară, în spital, cu un cancer de stadiul patru şi care doreşte să susţină Evaluarea Naţională. Este unul din multe cazuri de situaţii speciale în care vom da derogare, examenul va fi susţinut pentru aceşti copii fie online, fie cu asistenţă din partea personalului ambasadei. Oricare ar fi soluţia, vom asigura dreptul de a susţine examenul pentru aceşti copii”, a transmis ministrul Educaţiei.
Calendar Evaluare Națională 2021
- 07 – 11 iunie 2021 Înscrierea la evaluarea națională
- 11 iunie 2021 Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
- 22 iunie 2021 Limba și literatura română – probă scrisă
- 24 iunie 2021 Matematica – probă scrisă
- 25 iunie 2021 Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 29 iunie 2021 Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
- 29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) Depunerea contestațiilor
- 30 iunie – 4 iulie 2021 Soluționarea contestațiilor
- 4 iulie 2021 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Calendar Bacalaureat 2021
- 31 mai – 4 iunie 2021 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 4 iunie 2021 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 14-16 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 16-17 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 18-23 iunie 2021 Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 23-25 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 28 iunie 2021 Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 29 iunie 2021 Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 30 iunie 2021 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 1 iulie 2021 Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 5 iulie 2021 Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00-18,00
- 6-9 iulie 2021 Rezolvarea contestațiilor
- 9 iulie 2021 Afișarea rezultatelor finale