Familie spulberată pe autostrada A1 Timisoara – Lugoj. Doi oameni morţi, doi copii sunt în comă. Şoferul vinovat a fugit
Accident cumplit, în această dimineaţă, pe autostrada A1 Timişoara – Lugoj. Doi oameni au murit, iar doi copii, de 6 şi 9 ani, sunt în comă după două maşini s-au izbit violent ce masinile in care se aflau s-au izbit violent pe sensul de mers Traian Vuia-Timișoara.
De Veronica Micu la 21.06.2019, 08:12Accident cumplit, în această dimineaţă, pe autostrada Timişoara – Lugoj. Doi oameni au murit, iar doi copii, de 6 şi 9 ani, sunt în comă după două maşini s-au izbit violent.
Nenorocirea a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei 04:35, în apropiere de nodul de la Balint, sensul de mers Traian Vuia - Timișoara.
Un autoturism care circula pe contrasens a intrat în coliziune cu un altul care circula regulamentar. Într-un autoturism se aflau trei adulţi şi doi copii
Doi dintre adulţi au rămas încarceraţi în maşina zdrobită, iar pompierii i-au recuperat dintre fiarele contorsionate. Medicii însă nu au mai putut face nimic pentru a le salva viaţa.
Doi copii şi tatăl lor, transportaţi de urgenţă la spital
Cei doi copii, de 6 şi 9 ani, împreună cu tatal lor au fost transportaţi de urgenţă la spital. Micutii sunt amandoi in coma, iar tatal a scapat ca prin minune doar cu rani usoare.
Şoferul care a provocat tragedia a fugit de la locul accidentului.
Poliţiştii au început cercetările pentru a stabili cu precizie ce s-a întamplat şi îl caută pe fugar.
Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și