Antena LIVE

Curs valutar

Admitere la Academia de Poliţie 2023. Când au loc probele şi câte locuri sunt disponibile

Admitere la Academia de Poliţie 2023. Ministerul Afacerilor Interne anunţă că, de vineri, încep înscrierile pentru concursul de admitere la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza". Cererile se vor depune până la data de 9 iulie, iar dosarele de candidat se vor completa până în 21 iulie. Evaluarea cunoştinţelor va avea loc în intervalul 29 – 30 august 2023.

De la 30.06.2023, 07:56
WhatsApp
Arhivă

"Începând de mâine, 30 iunie, până pe 9 iulie 2023 (inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică) candidaţii care doresc să urmeze programele de studii universitare de licenţă organizate de Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” pot depune cererea de înscriere la concurs. Cererea-tip se transmite, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unităţii de recrutare, însoţită, după caz, de consimţământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare", a transmis, joi, Ministerul de Interne.

Sursa citată a precizat că recrutarea candidaţilor se realizează de structurile de resurse umane ale unităţilor teritoriale ale Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi de structurile de resurse umane din Aparatul Central al inspectoratelor generale, potrivit organizării administrativ-teritoriale şi specialităţii pentru care optează candidaţii – poliţie, poliţie de frontieră, jandarmi, pompieri şi de domiciliul/reşedinţa înscrise în cartea de identitate.

Calendarul de admitere la Academia de Poliţie 2023

Candidaţii care optează pentru locurile Poliţiei de Frontieră şi nu au domiciliul într-un judeţ limitrof frontierei de stat sunt recrutaţi de structurile Inspectoratului General al Poliţiei Române unde aceştia locuiesc, potrivit domiciliului/reşedinţei înscrise în cartea de identitate.

Pe acelaşi subiect

Potrivit calendarului de desfăşurarea a concursului, documentele pentru constituirea dosarului de recrutare se depun până la data de 21 iulie 2023. Evaluarea psihologică va avea loc până la data de 14 iulie 2023, potrivit planificării întocmite de către unităţile cu atribuţii de recrutare, potrivit News.

Taxa de înscriere la concurs se achită de către candidaţii declaraţi apt psihologic în intervalul 20 – 27 iulie 2023 (data operaţiunii bancare), pentru candidaţii declaraţi apt ca urmare a soluţionării contestaţiilor termenul fiind prelungit până la 28 iulie.

În ceea ce priveşte probele de concurs, evaluarea performanţelor fizice va avea loc în intervalul 18 – 24 august 2023, în centrele zonale, iar evaluarea cunoştinţelor în intervalul 29 – 30 august 2023, în aceleaşi centre.

Admitere Poliţie 2023. Centrele zonale de selecţie 

●   Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” pentru candidaţii din Municipiul Bucureşti şi judeţele: Argeş, Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Tulcea, pentru candidaţii la frecvenţă redusă, precum şi pentru candidaţii beneficiarilor;

●   Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina pentru candidaţii din judeţele: Braşov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Prahova, Vrancea;

●   Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca pentru candidaţii din judeţele: Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sălaj, Sibiu;

●   Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea pentru candidaţii din judeţele: Arad, Bihor, Caraş-Severin, Satu Mare, Timiş;

●   Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani pentru candidaţii din judeţele: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea; Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni pentru candidaţii din judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui;

●   Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti pentru toţi candidaţii înscrişi la Facultatea de Pompieri.

Admitere Poliţie 2023. Când este afişat rezultatul

În data de 31 august 2023 va avea loc afişarea rezultatelor la proba scrisă, iar în 31 august şi 1 septembrie (24 de ore de la afişarea rezultatelor) pot fi depuse contestaţii, exclusiv online la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Soluţionarea contestaţiilor se va face în cel mult două zile ulterior datei la care a expirat termenul de depunere.

Examinarea medicală (inclusiv soluţionarea contestaţiilor) va avea loc în intervalul  5 – 29 septembrie 2023. La data de 29 septembrie 2023 va avea loc afişarea rezultatelor finale ale candidaţilor declaraţi admis.

Câte locuri sunt disponibile la Academia de Poliţie 2023

Potrivit MAI, anul acesta, la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”, la Facultatea de Poliţie, programul de studii "Ordine şi siguranţă publică" au fost scoase la concurs, la învăţământ cu frecvenţă, 140 de locuri la specialitatea poliţie, 25 pentru poliţie de frontieră şi 25 specialitatea jandarmi, iar la învăţământ cu frecvenţă redusă, pentru cele 3 specializări au fost scoase 50 de locuri.

Pentru programul de studii universitare ”Drept”, specializările poliţie, poliţie de frontieră, jandarmi au fost scoase la concurs 75 de locuri pentru forma de învăţământ cu frecvenţă şi 100 pentru învăţământ la distanţă.

La Facultatea de Pompieri (Programul de studii „Instalaţii pentru construcţii – pompieri”) au fost scoase la concurs 50 de locuri, pentru învăţământ cu frecvenţă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

admitere academia de politie 2023 admitere politie 2023
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024