Un copil de patru ani a ajuns în stare critică la spital după ce s-a înecat în cadă în timp ce făcea baie
Un copil în vârstă de patru ani, din Focşani, a ajuns în stare critică la spital după ce s-a înecat în cadă, în timp ce făcea baie nesupravegheat.
De Redactia Observator la 22.02.2018, 10:28Un copil în vârstă de patru ani, din Focşani, a ajuns în stare critică la spital după ce s-a înecat în cadă, în timp ce făcea baie nesupravegheat.
Totul s-a întâmplat seara trecută, în Focşani, acolo unde copilul a fost lăsat să facă baie singur, nesupravgheat de părinţi.
Din motive încă necunoscute, copilul s-a înecat şi a stat câteva minute cu capul sub apă.
Părinţii l-au găsit în cadă, inconştient şi au sunat la numărul unic de urgenţă 112.
Potrivit unor surse din cadrul unităţii medicale, băiatul din Focşani a ajuns la spital în jurul orei 18.00, fiind transportat cu un echipaj medical.
Copilul a ajuns în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgenţe, iar medicii au reuşit să-l salveze.
El va rămâne internat la spital până când medicii vor stabili că viaţa nu îi mai este pusă în pericol.
Cazul este anchetat şi de Poliţie.