Detalii teribile în crima de la barul din Satu Mare. O altă femeie a murit pentru câteva fise în acelaşi loc (Video)
De Redactia Observator la 05.03.2018, 14:51Tâlhărie sfârşită cu o crimă, azi-noapte, într-un bar din Satu Mare. O femeie a murit după ce un individ venit la furat a lovit-o crunt de nenumărate ori. Criminalul a fugit apoi cu un taxi, care-l aştepta în faţa barului.
Individul a fost găsit după câteva ore de la crimă, chiar în timp ce încerca să plece din ţară, prin vama Urziceni. Fusese dat în consemn la frontiere. Poliţiştii l-au reţinut şi l-au dus la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Victima lui era barmaniţă în localul din apropierea gării din oraş. Era la muncă noaptea trecută , când bărbatul, care a vrut să fure încasările, a atacat-o. Femeia a reuşit să sune o colegă, dar a vorbit codificat, căci agresorul era încă înăuntru. I-a spus colegei să vină repede la munca pentru că nu se simte bine. Abia după 10 minute, femeia apelată şi-a dat seama că ceva este în neregulă şi a sunat la 112. Până când au ajuns însă poliţiştii, victima murise din cauza loviturilor, iar atacatorul dispăruse cu un taxi, care-l aştepta în faţa localului.
Nu este însă un incident singular. În 2007, în acelaşi bar, o altă femeie care lucra acolo a fost omorâtă pentru un pumn de fise, de un individ care era pe atunci chiar bodyguardul unităţii.