Doi tineri din Sibiu au înscenat accidente rutiere, ca să se aleaga cu bani de pe urma asigurărilor. Indivizii, reţinuţi
Doi tineri din Sibiu au fost reținuți de poliție, după ce aceștia ar fi simulat accidente rutiere soldate cu pagube materiale pentru a încasa banii din asigurări. oliţiştii şi procurorii au făcut percheziţi la cinci adrese din Sibiu şi Şelimbăr, potrivit News.ro.
De Redactia Observator la 28.09.2023, 14:08”La data de 27 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Sibiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat 5 percheziţii domiciliare în municipiul Sibiu şi localitatea Şelimbăr, într-o cauză penală care vizează săvârşirea infracţiunii de înşelăciune privind asigurările. Două persoane au fost reţinute”, anunţă, joi, IPJ Sibiu.
Simulau accidente ca să se aleagă cu bani de pe urma asiguratorilor
Sursa citată a precizat că, în perioada iulie – decembrie 2022, doi sibieni, în vârstă de 25, respectiv 28 de ani, ar fi simulat implicarea în mai multe evenimente rutiere soldate cu pagube materiale, pe raza judeţului Sibiu şi ar fi formulat cereri de despăgubiri în scopul obţinerii unor sume de bani din partea societăţilor de asigurări.
”Prin presupusa activitate infracţională s-ar fi înregistrat un prejudiciu de 120.467 de lei. Mai multe mijloace de probă, documente şi telefoane au fost ridicate în urma percheziţiilor efectuate”, au mai transmis poliţiştii.
Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.