Video Filmul tragediei din Vaslui, unde un copil de 13 ani şi unchiul său au sfârşit spulberaţi de tren. Martorii povestesc şocaţi clipele de groază: "I-a lovit din plin"
Sfărşit tragic pentru un copil de 13 ani şi unchiul său. Căruţa în care se aflau cei doi a fost spulberată de un tren care circula de la Iaşi spre Bucureşti. Accidentul a avut loc în zona localităţii Brăhășoaia, din judeţul Vaslui. Cei doi veneau de la munca câmpului când s-a întâmplat tragedia. Impactul a fost atât de violent încât din utilaj nu a mai rămas mare lucru.
Cei doi se întorceau cu căruţa de la câmp unde nepotul şi-a ajutat unchiul la treabă întreaga zi. Martorii spun că la o trecere cu calea ferată, calul pur şi simplu s-a oprit pe şine şi nu a mai vrut să înainteze, deşi bărbatul a încercat din răsputeri să-l facă să se mişte. În zadar, însă. Căruţa a fost pur şi simplu spulberată de locomotivă. Cei doi au fost târăţi mai bine de 200 de metri pe şine.
Martorii povestesc clipele de groază: "I-a lovit din plin, exact în mijloc"
Pasager: A intrat calul pe linie, a vrut să dea înapoi. A văzut că nu merge să dea înapoi şi a încercat să o ia înainte şi când a luat-o înainte i-a lovit din plin. Exact în mijloc. Cum vedeţi.
Pasager: (S-a auzit) o bubuitură. Bine noi am auzit doar pietre pe dedesubt ca şi cum ar fi deraiat trenul. Ne-am speriat şi după am aflat că ar fi luat o căruţă. Veneau de la munca câmpului. Am văzut că erau coase pe jos. O fi băut ceva.
- Au sfârșit pe calea ferată: Un copil de 13 ani și un bărbat de 30 de ani din Vaslui au murit, după ce căruța...
- "Oameni bătrâni trăgeau săracii sacoșele. De groază!" Zeci de călători au luat-o la pas, pe calea ferată,...
- Accident infernal, 5 vieţi spulberate. Un SUV a fost dezmembrat de un marfar, după ce şoferul maşinii a forţat...
Impactul a fost atât de violent încât cei doi nu au mai avut nicio şansă
Bărbatul de 30 de ani şi nepotul de 13 nu au avut nicio șansă și astfel medicii au fost nevoiți să declare decesul.
Mugur-Viorel Bejan, comandant detasamentul de pompieri Vaslui: Aceştia au avut leziuni incompatibile cu viaţa în urma accidentului.
Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt IJP Vaslui: În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor prin care s-a produs accidentul rutier, fiind deschis dosar penal sub aspectul săvărşirii accţiunii de ucidere din culpă.
Trenul circula pe ruta Iaşi - Bucureşti, iar cei 200 de călători au ajuns la destinaţie cu 2 ore întârziere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰