Reacția MApN la zvonurile privind mobilizarea rezerviștilor, după o adresă a DSP Cluj care a stârnit speculații
Ministerul Apărării Naționale (MApN) avertizează cu privire la revenirea specualțiilor cu privire la așa-zise pregătiri pentru mobilizarea rezerviștilor.
De Redactia Observator la 11.10.2022, 16:19Reprezentanții Ministerului Apărării susțin, într-o postare pe Facebook, că în mediul online circulă un document reprezentând o adresă trimisă de Direcția de Sănătate Publică a județului Cluj către Asociația Medicilor de Familie din același județ.
MApN precizează ză speculațiile care acreditează ideea că acest document ar fi o dovadă a pregătirilor de mobilizare a rezerviștilor militari, pe care autoritățile statului român le-ar face pe ascuns, în contextul războiului din Ucraina, nu au nicio legătură cu realitatea.
MApN susține că raportările se vad la termen, fiind o activitate cu caracter permanent
„De fapt, potrivit prevederilor art. 46 din Legea nr 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, Direcțiile de sănătate publică transmit centrelor militare zonale și județene anual, până la data de 1 noiembrie, tabele cu cetățenii bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 35 ani care au afecțiuni medicale incompatibile cu serviciul militar. Precizăm că actualizarea bazelor de date a rezerviștilor reprezintă o activitate cu caracter permanent, la termenele prevăzute de lege și nu are legătură cu situația de securitate din apropierea granițelor României”, se arată în postare.
- Putin recunoaște greșeli, vrea ca bărbații mobilizați eronat să se întoarcă acasă. Cât de mult a scăzut...
- Exod din Rusia: 700.000 de persoane au părăsit ţara în 14 zile, după anunţul mobilizării parţiale
- Haos în rândurile noilor recruți ruși. Soldații sunt învățați să-și panseze rănile cu tampoane și se...
Reprezentanții ministerului spun că astfel de încercări de inducere în eroare a opiniei publice au mai existat și au fost semnalate de structurile de informare publică ale MApN.
Aceștia recomandă verificarea știrilor apărute în spațiul virtual prin instrumentele puse la dispoziție de către MApN în ceea ce privește informarea publicului atât pe site-ul oficial al instituției, cât și pe canalele oficiale din social media, transmite Mediafax.