Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Putin recunoaște greșeli, vrea ca bărbații mobilizați eronat să se întoarcă acasă. Cât de mult a scăzut popularitatea sa în Rusia

Cota de popularitate a lui Vladimir Putin a scăzut cu şase puncte procentuale, de la 83% la 77%, după ce liderul de la Kremlin a decretat mobilizarea militară parţială în Federaţia Rusă, potrivit unui sondaj realizat de Centrul Levada, relatează EFE, citat de Agerpres. Putin a recunoscut joi că s-au făcut "greșeli" în procesul de mobilizare și spune că vrea ca bărbații înrolați greșit să se întoarcă acasă. 

de Redactia Observator

la 30.09.2022 , 13:24

Putin recunoaște greșeli, vrea ca bărbații mobilizați eronat să se întoarcă acasă. Cât de mult a scăzut popularitatea sa în Rusia Putin recunoaște greșeli, vrea ca bărbații mobilizați eronat să se întoarcă acasă. Cât de mult a scăzut popularitatea sa în Rusia - Profimedia

Conform sondajului, 21% din ruşi nu aprobă modul de acţiune al lui Putin. Centrul Levada, declarat agent străin în Rusia, notează totuşi că sprijinul pentru Putin se menţine la una dintre cele mai înalte cote de la începerea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie. Astfel, înainte de ceea ce autorităţile ruse numesc ''operaţiune militară specială'', activitatea liderului rus era sprijinită de 71% din populaţie, procent care a urcat la 83% în martie 2022 şi s-a menţinut la acelaşi nivel până în septembrie.

Mobilizarea parţială pentru întărirea forţelor ruse din Ucraina a fost decretată de Putin la 21 septembrie, dată după care mii de ruşi au fugit din ţară în încercarea de a evita să fie încorporaţi. Ulterior, autorităţile ruse au recunoscut existenţa unor iregularităţi în prima etapă de recrutare, iar Kremlinul a promis că aceste erori vor fi corectate. Sondajul Levada mai dezvăluie că mai bine de jumătate dintre ruşi au resimţit teamă sau anxietate după decretarea mobilizării parţiale de către Putin, scrie Reuters.

În sondaj, realizat în perioada 22-28 septembrie, 47% dintre respondenţi au declarat că au simţit anxietate, îngrijorare sau de-a dreptul spaimă după anunţul făcut de Putin în 21 septembrie. Circa 13% au declarat că au simţit furie, iar 23% s-au declarat mândri de Rusia. Sondajul a fost realizat în peste 50 de regiuni ruse pe un eşantion de 1.631 de ruşi cu vârste de la 18 ani în sus.

Articolul continuă după reclamă

Vladimir Putin cere să fie ''corectate erorile'' din mobilizarea pentru ofensiva din Ucraina

Pe acelaşi subiect

Vladimir Putin a cerut joi să fie "corectate erorile" din mobilizarea în curs în Rusia pentru ofensiva din Ucraina. Mass-media şi cetăţeni ruşi au raportat pe reţelele sociale cazuri de mobilizare a unor persoane în vârstă, studenţi, bolnavi sau persoane fără niciun fel de experienţă militară. De asemenea, mobilizarea a declanşat manifestanţii şi fuga a mii de ruşi în străinătate.

"Această mobilizare suscită multe întrebări. Trebuie corectate toate erorile şi trebuie făcut în aşa fel ca ele să nu se mai repete", a ordonat Putin în timpul unei reuniuni prin videoconferinţă a Consiliului său de Securitate, difuzată de televiziunea rusă.

Preşedintele Putin s-a referit la convocarea unor taţi de familii numeroase, a unor persoane cu boli grave sau foarte în vârstă, cazuri ce ar fi trebuit exceptate în virtutea legii. "Dacă o eroare a fost comisă, ea trebuie corectată şi trebuie să se poată întoarce acasă toţi cei care au fost convocaţi fără un motiv întemeiat", a subliniat Putin.

Luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a admis deja existenţa de "erori" în această mobilizare, care vizează 300.000 de rezervişti cu experienţă militară sau competenţe utile, precum conducerea de maşini de mare tonaj.

Peste 2400 de persoane au fost arestate în timpul unor manifestaţii împotriva mobilizării în Rusia după anunţarea acesteia, pe 21 septembrie, potrivit organizaţiei specializate OVD-Info. Numeroşi ruşi au ales să fugă din ţară, generând lungi cozi de aşteptare la frontierele cu Grecia, Kazahstan, Mongolia şi Finlanda. Cursele aeriene au fost şi ele luate cu asalt.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Putin recunoaște greșeli, vrea ca bărbații mobilizați eronat să se întoarcă acasă. Cât de mult a scăzut popularitatea sa în Rusia