Maşinile grele nu mai pot traversa Dunărea pe bacul dintre Galaţi şi Tulcea. Nivelul apei riscă să scadă sub 3 metri
Maşinile grele nu vor mai putea să traverseze Dunărea cu bacul din cauza nivelului mic al apei.
De Redactia Observator la 05.07.2023, 14:01Scăderea accentuată a cotelor fluviului cauzează probleme la traversarea cu bacul între malul gălăţean şi cel tulcean, astfel că autocarele, trailerele şi platfomele nu vor mai putea trece. Nivelul Dunării au ajuns la Galaţi la doar 3 metri si 60 de centimetri, iar previziunile arată că scăderea va continua astfel că la începutul săptămânii viitoare, nivelul va fi cu un metru mai mic.
Din 1 Iulie a fost oprită şi traversarea pe timpul nopţii. Până la această dată, cursele speciale pe timpul nopții se făceau la cerere contra unui tarif suplimentar, dar de sâmbătă nu se mai asigură nici măcar în caz de urgențe medicale. Decizia ar putea avea legătură cu inaugurarea Podului Suspendat peste Dunăre, care va avea loc mâine.