Panică într-un bloc din Craiova, după un incendiu puternic. 60 de persoane, evacuate
Panică într-un bloc de nefamilişti din Craiova, după ce un incendiu puternic, cu degajări mari de fum, a izbucnit într-un apartament. În urma incendiului, 60 de persoane au fost evacuate.
De Redactia Observator la 22.02.2023, 08:45”Pompieri doljeni intervin, în acest moment, cu 7 autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi ambulanţa SMURD, în municipiul Craiova, strada Dâmboviţei, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs într-un bloc de nefamilişti”, a transmis ISU Dolj.
Până în acest moment nu sunt victime
Sursa citată a precizat că, la sosirea forţelor la locul intervenţiei, incendiul se manifesta într-o încăpere, cu degajare mare de fum, fiind autoevacuate aproximativ 30 de persoane.
Concomitent cu stingerea incendiului, au mai fost evacuate încă 30 de persoane. Până în acest moment nu sunt victime, au mai transmis pompierii.