Secretele lui Mazăre. Cum a reuşit să îi convingă pe judecători să nu îl aresteze
Din motivarea judecătoarei Rodica Cosma reiese că la momentul propunerii de arestare, procurorii nu au adus probe care să creeze suspiciunea rezonabilă că edilul Constanţei a primit bani de la Avraham Morgenstern, pentru comiterea unor fapte de corupţie.
De Redactia Observator la 14.04.2014, 18:14Potrivit aceluiaşi document, judecătorul a constatat că Elan Schwarzenberg este partener contractual al societăţii Meligi Management şi că societatea acestuia a transferat în contul lui Mazăre 95.000 de euro.
"Aceasta constituie o realitatea ce nu poate fi contestată, însă nu rezolvă probele administrate până în acest moment procesual, că banii au fost primiţi de inculpatul Mazăre Radu Ştefan de la inculpatul Avraham Morgenstern, pentru ca acesta din urmă să câştige, în condiţii ilicite, licitaţia din 15 decembrie 2011", consideră judecătoarea Cosma.
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi omul de afaceri Avraham Morgenstern, acuzat că i-ar fi dat mită edilului 175.000 de euro pentru a-şi asigura câştigarea contractului pentru construirea locuinţelor sociale din campusul "Henri Coandă", au fost eliberaţi din arestul Poliţiei Capitalei în 9 aprilie, după ce instanţa supremă a decis cercetarea lor în libertate, sub control judiciar.
Sursă: Antena 3