Şpaga cerută de doi medici şi două asistente din Gorj, pentru pensionarea anticipată a zeci de persoane. Unul a cumpărat 3 apartamente din banii luaţi mită
Pensionare anticipată. Patru persoane, dintre care doi medici, o asistentă şi o infirmieră, au fost reţinute de procurori, având calitatea de suspecţi într-un dosar penal referitor la mai multe infracţiuni de corupţie, cauză în care au fost efectuate percheziţii domiciliare în 13 locaţii, a anunţat, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
De Redactia Observator la 11.01.2024, 16:34Un medic oftalmolog, un medic de expertiză, o asistentă și o infirmieră din Gorj au fost reținuți, aceștia fiind suspectați că au pus la cale o schemă prin care au reușit să pensioneze zeci de persoane anticipat pe caz de boală sau pe motive de invaliditate.
Cum funcţiona schema pusă la cale de cei patru. Cereau şpagă sute de lei şi alte produse
Astfel, un medic expert în cadrul Casei Județene de Pensii Gorj, cu atribuții de examinare a persoanelor ce solicită acordarea deciziilor provizorii și definitive de pensionare anticipată pentru invaliditate, analizare a înscrisurilor medicale depuse de aceste persoane, precum și de eliberare a acestor decizii, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (75 de acte materiale) și de spălare a banilor în formă continuată.
Procurorii gorjeni au reținut că în perioada 3 iulie – 8 august 2023, medicul EIA a primit mită de la 75 de persoane care solicitau emiterea unor decizii de pensionare pe caz de boală sume cuprinse între 400 și 1.000 de lei. Banii erau introduși în plicuri și apoi printre actele dosarelor cu înscrisuri medicale. De asemenea, medicul primea și alte produse.
- Dosarul angajărilor fictive din Botoşani. Medicii şpăgari îşi vor petrece Crăciunul după gratii. Decizia...
- Dumitru Buzatu, trimis în judecată pentru luare de mită, voia să fugă din ţară cu secretara sa, Ana Maria...
- Ar fi strâns din şpagă bani de 5 garsoniere. Interceptări din dosarul angajărilor fictive de la spital: "Nu...
Medicul EIA o folosea pe suspecta LI, infirmieră în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, ca intermediar pentru identificarea unor persoane dispuse să remită sume de bani cu titlu de mită și era ajutat și de TM, asistentă medicală, care, la rândul său, primea mită în bani și bunuri de la solicitanții deciziilor de pensionare.
Medicul ar fi cumpărat 3 apartamente din banii luaţi mită
Procurorii spun că din banii luați mită de-a lungul timpului, medicul ar fi cumpărat 3 apartamente, relatează Mediafax.
"S-a reținut, totodată, că în perioada 2016 – 2022 suspectul EIA a conceput și pus în aplicare o schemă infracțională de schimbare și transfer de bunuri, de disimulare a provenienței reale a sumelor de bani pe care le-a folosit pentru achiziția a trei imobile tip apartament, de spălare a sumelor de bani obținute din săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, folosind membrii familiei sale, aceștia fiind oficial finanțatorii achizițiilor celor trei apartamente cumpărate de soția suspectului EIA în anii 2017, 2018 și 2022, familia suspectului plătind în total 240.500 de euro și 230.005 lei. În perioada 2015 – 2022 conturile familiei au fost alimentate din surse proprii (salarii, pensii, alocații, chirii, dobânzi) cu sumele de 951.145 lei, 51.564 euro și 529 dolari, acestea fiind folosite în mare parte pentru cheltuielile zilnice pentru întreținerea familiei. Soția suspectului este casnică, nu a avut serviciu în toată perioada analizată. Din verificările efectuate a rezultat faptul că suspectul EIA a consumat prin cheltuieli curente pentru întreținera familiei toate sumele de bani primite cu titlu de drepturi salariale, dar a și efectuat depuneri în numerar în conturile sale bancare în cuantum de 150.906 lei pentru care nu au fost identificate documente justificative", spun procurorii gorjeni.
Procurorul a dispus miercuri luarea unor măsuri asiguratorii, respectiv poprire pe contul suspectului EIA până la concurența sumei de 150.906, precum și sechestru asiguratoriu asupra a două imobile (apartamente, unul situat în Cluj și unul în București). De asemenea, medicul a fost reținut pentru 24 de ore.
Suspecta TM, asistentă medicală în cadrul Casei Județene de Pensii Gorj este cercetată pentru luare de mită în formă continuată, fiind acuzată că în perioada 3 iulie – 8 august 2023, ar fi primit cu titlu de mită, cu ocazia primirii solicitanților deciziilor de pensionare în fiecare dimineață, în jurul orelor 9 – 10 când aranja actele din dosarele medicale, cât și la finalul programului de lucru, în jurul orelor 11.30, când suspectul EIA scoatea plicurile conținuând sumele primite de bani din sertar. Acesta scotea sumele de bani din plicuri, le număra, ținând mâinile sub birou, apoi îi dădea asistentei o parte din aceste sume. Astfel, asistenta primea cu titlul de mită, sume cuprinse între 100 și 300 de lei, precum și produse (sticle de alcool, produse alimentare, cafea, parfum) de la fiecare persoană care solicita acordarea deciziilor provizorii și definitive de pensionare anticipată pe caz de boală. Și TM a fost reținută.
Suspecta LI, infiermieră în Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, este cercetată pentru complicitate la luare de mită în formă continuată. Procurorii spun că în baza înțelegerii prealabile infracționale cu suspecții EIA și TM, LI a pretins și a primit de la mai multe persoane diferite sume de bani, în cuantum de câte 400 – 500 de lei, pentru a le remite ulterior, cu titlu de mită, suspectului EIA și a-l determina pe acesta să își încalce atribuțiile de serviciu în legătură cu emiterea deciziilor de pensionare anticipată pe caz de boală. LI a fost reținută.
13 percheziţii în Târgu Jiu şi o localitate din Gorj
De asemenea, suspecta AT, medic oftalmolog, este cercetată pentru luare de mită în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, trei infracțiuni de instigare la fals intelectual cu participație improprie în formă continuată, două infracțiuni de complicitate la dare de mită, complicitate la înșelăciune în formă continuată. S-a reținut că aceasta, în calitate de medic oftalmolog, atât la o clinică medicală din Târgu Jiu, cât și în cadrul cabinetului medical individual din aceeași localitate, în perioada 16 august 2022 – 31 august 2023, a întocmit în fals referate de specialitate și a aplicat în fals parafa și semnătura pe fișe medicale, în schimbul primirii unor sume de bani cu titlu de mită. S-a reținut, de asemenea, că prin referatele medicale întocmite în fals, precum și prin parafele medicale aplicate în fals pe fișele medicale pentru mai multe persoane, suspecta AT a determinat funcționarii din cadrul Casei Județene de Pensii Gorj, SPCRPCIV Gorj și comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu grad de handicap din cadrul Consiliului Județean Gorj, să emită în fals, fără vinovăție, certificate de încadrare în grad de handicap, decizii de pensionare și permise de conducere. Medicul oftalmolog a fost, de asemenea, reținut.
În acest dosar au fost făcute percheziții în 13 locații, dintre care 12 în Târgu Jiu și un imobil din comuna Padeș, județul Gorj.