Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Târgul din Bucureşti unde totul e "gratuit". Aici Crăciunul a venit mai devreme

În inima cartierului Dorobanți din Capitală, Crăciunul a venit mai devreme. Un târg deschis de comunitatea locală a adunat sute de oameni. Pentru câteva ore s-au bucurat împreună de magia sărbătorilor. Cu miros de vin fiert, colinde și veselia copiilor care au plecat acasă cu decorațiuni făcute chiar de ei.

de Marko Pavlovici

la 20.12.2025 , 19:54

Deși nu suntem în Bell Air, cartierul Dorobanți are, pentru câteva zile, aerul unui Crăciun diferit.

"Am organizat un fel de târg for free, everything for free. Și odată cu această petrecere de succes pe care am avut-o anul trecut, am zis să organizăm și anul ăsta. Deja e plin de lume. Sunt foarte mulți străini, clienți de ai noștri, cupluri de miri, părinți, foarte mulți stăini care sunt entuziasmați de ţuica fiartă", a declarat organizatorul.

Pentru mulți, târgul a fost mai ales un prilej de timp petrecut împreună, în familie. Cei mici au fost atrași de atelierele creative, unde au învățat să facă decorațiuni sau turtă dulce.

Articolul continuă după reclamă

"Vreau să fac un brad ca să-l pun în brad, o decoraţiune. Am făcut deja o turt dulce şi a fost foarte bună. Pentru mine Crăciunul înseamna să stau cu familia şi în special cadouri", a spus un copil.

Nu avem zăpadă, dar frigul se simte. Iar pentru asta, organizatorii au pregătit un pahar de vin fiert sau o ciocolată caldă pentru cei veniţi aici.

Pe lângă vinul fiert și ciocolata caldă, trecătorii s-au bucurat de bunătăți de sezon, muzică de la DJ și un concert live de colinde.

"Ne simțim extraordinar aici, este superbă atmosfera, vremea ține cu noi, nu plouă, e totul perfect. Ne-am plimbat pe aici, am făcut globuri, decorațiuni, am băut un vin fiert. Urmează să servim și niște prăjituri foarte bune. Locuim în cartier, e al doilea an pentru noi, a fost organizat și anul trecut, foarte frumos. Sperăm că anul acesta o să avem parte şi de colinde în cartier", a afirmat un domn.

Inițiativa aparține mai multor firme din zonă, care s-au unit pentru a le reda bucureștenilor bucuria simplă a sărbătorilor.

Marko Pavlovici Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că impozitul pe locuințe ar trebui recalculat anual în funcție de piața imobiliară?
Observator » Evenimente » Târgul din Bucureşti unde totul e "gratuit". Aici Crăciunul a venit mai devreme