Un tată din Petroşani îşi caută cu disperare fetiţa dispărută fără urmă într-un cimitir
Un tată din Petroşani îşi caută cu disperare fetiţa dispărută fără urmă de aproape o săptămână. Bărbatul a povestit că a văzut-o ultima dată pe fetiţa sa, în vârstă de 7 ani, în compania unui om al străzii alături de care a plecat la cimitir.
De Redactia Observator la 06.11.2018, 10:50Un tată din Petroşani îşi caută cu disperare fetiţa dispărută fără urmă de aproape o săptămână.
Bărbatul a povestit că a văzut-o ultima dată pe fetiţa sa, în vârstă de 7 ani, în compania unui om al străzii alături de care a plecat la cimitir.
Delia Gabriela Dorobanţu a fost lăsată de tatăl ei, pe 1 noiembrie, să meargă la Cimitirul Central din municipiul Petroşani pentru a primit pomană.
"La data de 4 noiembrie, în jurul orei 19.30, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din Petroșani, despre faptul că fiica sa, Dorobanțu Delia Gabriela, în vârstă de 7 ani, ar fi plecat din faţa blocului în care locuieşte, la data de 1 noiembrie, împreună cu un bărbat de 44 de ani, spre Cimitirul Central, din municipiul Petroșani, pentru a primi alimente de pomană, cu ocazia 'zilei morților'. Până la momentul sesizării, fetița nu a mai revenit la domiciliu. Tatăl minorei a mai precizat că bărbatul cu care ar fi plecat fiica sa provine din rândul persoanelor fără adăpost, însă este un cunoscut al familiei", se arată într-un comunicat al Poliţiei.
Toţi cei care au informaţii despre fetiţa de 7 ani dispărută sunt rugaţi să meargă la cea mai apropiată secţie de Poliţie sau să sune la numărul unic de urgenţă 112.