Un fotbalist la Concordia a ajuns în COMĂ la spital după ce s-a ciocnit cu un adversat pe teren! Ambulanţa NU avea medic!
Un fotbalist a fost la un pas de moarte în timp ce juca într-un meci de pregătire. Codruţ Anghel, de la echipa secundă a Concordiei Chiajna, s-a prăbuşit pe terenul de fotbal, după ce s-a ciocnit violent de un fotbalist din formaţia adversă.
De Redactia Observator la 31.08.2017, 09:44Un fotbalist a fost la un pas de moarte în timp ce juca într-un meci de pregătire. Codruţ Anghel, de la echipa secundă a Concordiei Chiajna, s-a prăbuşit pe terenul de fotbal, după ce s-a ciocnit violent de un fotbalist din formaţia adversă.
Mijlocaşul, în vârstă de 23 de ani, a rămas inconştient pe gazon. Evenimentul a avut loc în urmă cu două săptămâni, însă abia acum Codruţ Anghel a povestit ce i s-a întâmplat.
Potrivit declaraţiilor sale, ambulanţa care asista la meci nu avea medic şi nici aparatură necesară pentru a-l putea transporta la spital. Echipajul nu avea nici defibrilator şi nici targă, aşa că a fost scos de pe teren cu o prelată, scrie antena3.ro.
Calvarul fotbalistului a continuat, pentru că apoi a fost mutat dintr-o salvare în alta, până când în final a ajuns la spital, în stare extrem de gravă. Anghel era în comă de gradul trei, după ce a stat în stare de inconştienţă în jur de două ore şi jumătate.